Viata in scaun rulant. Cu zambet.

{ "rendered": "

Am fost motociclist vreo 8 ani. In primii 5 am mers numai pe enduro – off-road – n-am avut treaba cu soselele. Am avut vreo 1.257 de accidente prin munti, vai si campii, niciunul demn de a fi trecut la categoria accidente ci… mici cazaturi si tavaleli.

\n

Ceilalti 3 ani m-am suit pe un supersport de 900 cc. Am avut 3 accidente nasoale rau… la primul mi-a taiat calea si m-a palit un domn binevoitor cu un A8 (a si fugit dupa accident, i-am urat sanatate), la al doilea m-a lovit un alt domn din spate cand stateam la stop (s-a tumefiat doar motoreta), la al treilea mi-a iesit un nene cu un camion de 7,5 tone de pe cedeaza – eu aveam prioritate (a zis ca nu m-a vazut, l-am iertat).

\n

Unde vreau sa ajung… de cand m-am urcat pe doua roti nu mi-a fost frica de moarte ci… de scaunul cu rotile. Frica mea cea mai mare era sa nu ajung o greutate legata de gatul celor din familie, un om dependent de alti oameni. De-aia m-am si lasat de motorete…

\n

Apoi, dupa ceva timp, am jucat in Inima de Tigan. Si la un moment dat personajul meu a fost impuscat, si a trait o perioada destul de lunga in scaun rulant. Experienta a fost cel putin groaznica, atunci cand te implici in rol ii traiesti si dramele, iar neputinta de a merge mi se pare una dintre cele mai urate si greu de dus nenorociri.

\n

Vorbind iar despre viata reala si despre Romania… rampele de acces pentru persoanele ce folosesc scaune rulante pentru deplasare cu unghiuri imposibile de 60 de grade, imposibilitatea de a urca sau cobori din majoritatea mijloacelor de transport in comun, bordurile imense, masinile parcate pe trotuar… toate astea si multe altele fac viata unui om cu handicap locomotor si mai grea decat este ea oricum…

\n

Asa ca atunci cand am fost invitat sa particip la meciul de baschet Motivation – Bloggeri am acceptat bucuros.

\n

I-am cunoscut pe cei din echipa Motivation, am discutat, am ras si am si jucat (din pacate foarte putin, apucasem sa confirm inainte participarea si la evenimentul I Velo Bike Day si am ajuns tarziu de-acolo).

\n

Nu stiu cat a ajutat prezenta mea acolo, sper ca a ajutat cu ceva, dar stiu ca m-a facut – din nou – sa apreciez oameni loviti de soarta dar care au putere sa se ridice si sa continue. M-a facut sa apreciez din nou tot ce am. M-a facut sa spun din nou ca… unii oameni sunt facuti sa fie invingatori cu toate ca viata pare sa le stea impotriva mult prea mult.

\n

Si ca sa stiti… Motivation ne-a batut la basket de ne-a zvantat.

\n", "protected": false }