Dupa BAC-ul lui 2011 aud acum afirmatii de genul “generatiile de-acum sunt retarde“. Sau “copiii din ziua de azi nu mai au nici o sansa“.
\nVorbe pe care le gasesc total neadevarate. Pentru ca, daca imi dati voie, noi nu eram cu nimic mai buni decat ei.
“Copiii din ziua de azi stau numai pe Facebook, pe mess si pe youtube”. Se prea poate sa fie adevarat. Dar asa cum ei pierd timpul pe .ro sau .com, asa am fi stat si noi numai prin corcodusi si pe strand. Nu eram cu nimic mai buni atunci decat sunt ei astazi.
\nVa spun ce-aveam noi mai bun: educatia primita. Nu aveam tupeul sa-i vorbesc unui profesor in nas nici mort! Nu ii spuneam maica-mii ca nu e treaba ei daca am eu lectii. Nu rupeam tigarile sau alte cretinisme in doua, fara nici un stres. De ce? Pentru ca intreaga noastra lume ne constrangea (prin diverse metode, nu de bataie e vorba aici) sa facem ce trebuie, sa invatam, sa ne purtam decent. Daca ar fi fost dupa noi… am fi fost fix ca ei. Dar n-a fost dupa noi, slava Domnului!
\nDeci, ca si calitate umana nu aveam nimic in plus. Diferenta o facea sistemul (cel alcatuit de profesori si parinti, mai ales), si plecand de la acelasi material uman, noi eram pe vremea aia mai cuminti decat sunt ei acum.
\nDaca lasi un copil sa aleaga, va alege intotdeauna sa fie un golan, nu un tocilar. Daca lasi un om sa aleaga… va alege intotdeauna sa stea degeaba, nu sa munceasca. Deci… nu mai dati cu pietre dupa ei, au facut, asa cum si noi facem de multe ori, ce-a fost mai usor. Ca glam e mai usor decat Arghezi, si etnobotanic e mai usor de folosit decat cartea de botanica, nu?
Fix in directia asta, retransmit urmatorul mesaj:
\n“Buna ziua. As avea si eu nevoie de ajutor.
\n Subiectul este delicat si presupune niste discutii, insa momentan important este sa ii salvam viata. Am un bun prieten care nu a luat Bac-ul anul asta si a decis sa se arunce de la etajul 4. Nu a murit, insa este in stare foarte grava la Bagdasar Arseni. Medicii de acolo nu il pot opera pana nu se strang in jur de 25-30 de unitati de sange necesare pentru interventie si perioada de terapie intensiva.
\n Daca se poate sa puneti un anunt, sa dati sfoara in tara, noi am tot incercat sa strangem dar dat fiind faptul ca a incercat sa se sinucida oamenii sunt sceptici. Consider ca nu este cazul sa il judecam ci sa il ajutam. Nu atat pentru el, cat pentru parintii lui.
\n Nu conteaza grupa de sange, se va face schimb la centrul de hematologie, important este sa strangem unitatile necesare.
\n Donarea se face direct la spitalul Bagdasar Arseni, oricand intre orele 8 si 11, cu mentiunea ca se doneaza pentru Calugaru Razvan Marinel.”
Asadar… stiti mai bine care va este hotararea. Noi maine la 10:00 suntem la Bagdasar Arseni.
\n", "protected": false }