Un prieten de-al meu / un prieten de-ai mei. Care e forma corecta?

{ "rendered": "

La mine în familion ne place să ne tachinăm. E o chestie, ața, moștenită, pe care o ducem și noi mai departe (Ino dă semne clare că tachinarea este ereditară).

\n

Ei bine, năcăjitul celorlalți este și mai intens atunci când avem ocazia – rar – să ne corectăm unii pe ceilalți.

\n

Acum câteva zile mi-a scris Artemis, sor’mea, ceva și la un moment dat a folosit “o prietena de-a mea“.

\n

Am plescăit mulțumit, mi-am suflecat mânecile și i-am spus piticei că… Draga mea, probabil că voiai să spui “o prietenă de-ale mele”, nu?.

\n

M-a sunat în 14 secunde și ne-am contrazis la telefon ca la Vadul Lat, nu voia să înțeleagă că “o prietena de-ale mele” e corect, că vine de la “o prietena dintre ale mele“.

\n

După câteva ore mi-a venit un mail. Mail care sprijină ce spun eu, dar și ce spune ea: sunt permise amândouă variantele.

\n

=========

\n

Bună Baba*,

\n

N-am fost de acord cu corectura ta de astăzi așa că am aprofundat problema. Mai jos, o sinteză a informațiilor utile despre subiectul dat…

\n

“Norma s-a schimbat și acceptă acum ambele forme. Schimbarea s-a făcut prin DOOM2, în 2005. Găsiți la pagina XCIII următoarea explicație:

\n

<<În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv „dintre”, dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite, pe lângă plural, și singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.>>

\n

Explicația este marcată în dicționar cu semnul exclamării, care înseamnă o modificare de normă față de DOOM1.

\n

În plus uite ce zicea George Pruteanu despre asta:

\n

În pofida menţiunilor din unele lucrări (GA, 1966, I, 160; M. Avram, Gram. p.t., 1997, 173), opinia mea – în concordanţă cu uzul cultivat – este că forma corectă e un coleg de-al meu, şi nu un coleg de-ai mei.

\n

Argumentele sunt două. Primul, şi cel mai important, e că astfel se realizează distincţia între singular şi plural: un coleg de-al meu şi nişte colegi de-ai mei. E contra logicii ca la singular să fie aceeaşi formă ca la plural; de altfel, dacă-l folosim la singular, acel ai mei rămîne “în aer”, nu determină nimic: cine sunt “ai mei”? “un coleg” – e absurd.

\n

În al doilea rînd, se observă că acel de e complet desemantizat, e doar un cuvînt de “sprijin”, de legătură, fără niciun aport informaţional: sensul e absolut acelaşi ori spunem un coleg al meu, ori spunem un coleg de-al meu

\n

De aceea recomand formele: un coleg de-al meu, o colegă de-a mea, doi colegi de-ai mei, două colege de-ale mele. GP, 21.7.06

\n

Deci, cu durere în suflet iți spun că ai și tu dreptate. Dar știu că te doare să vezi că și eu am dreptate. :))

\n

===========

\n

*sor’mea n-a zis prima oară nici mama și nici tata, a zis Baba (ce voia să însemne Cabral). După ce-a mai crescut mi-a zis Babal, dar apoi toată familia a folosit forma scurtă a lui Cabral, Baba. Și-acum în familie tot Baba îmi spun toți. 

\n

Belicoșilor, a nu se confunda cu BÁBĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă.

\n", "protected": false }