Dă-i [play] și citește…
\n\nS-a prăbușit sufletul ei atunci când i-au spus că s-a terminat.
\nFugise – efectiv fugise – până acasă. Un duș, doar la atât spera, un duș și-o bluză curată.
\nApoi urma să se întoarcă la el, să-i țină mâna și să-i citească în continuare din carte.
\nAtât, un duș și-o nenorocită de bluză, atât răsfăț și-a acordat.
\nNu-și va ierta, probabil, dușul acela și bluza… pentru că el a murit exact atunci.
\nParcă a pândit, parcă a profitat de faptul că ea nu era acolo și a fugit ca un laș.
\nA fugit. De tot. Pentru todeauna.
\nȘi-a lăsat-o pe ea să ude bluza cu lacrimi, i-a așezat pe umeri o vină imposibil de purtat, o vină ce nu era a ei, o vină ce o va strivi.
\nIar acum ea mă întreabă pe mine dacă să moară.
\nDoamne ferește! Normal că el a plecat când nu erai acolo.
\nNormal c-a fugit. Pentru că se afla, probabil, blocat unde era.
\nFizicul nu-l lăsa să se întoarcă la tine, tu nu-l lăsai să scape de durere.
\nA fugit, draga mea, dar n-a fugit de tine. A fugit de durere.
\nLasă-l. Nu-l uita dar lasă-l.
\nȘi – cel mai important – uită-ți vina pe care ți-o pui pe umeri.
\nPentru că nu-i a ta.
\nVina asta nu aparține nimănui.
\nVina asta nu există.
\n", "protected": false }