Tehnologia e bucuria secolului nostru. Ne investim timpul si energia pentru a fi recompensati cu bani, bani pe care-i transformam in uzulfruct al timpului si energiei altor oameni. Oameni care creeaza calculatoare mai performante decat ce avem noi pe-acasa, masini mai puternice si mai… tehnologizate decat ce conducem, plasme mega HD si telefoane 4G… si aceste tehnologii ne bucura.
\nNu vorbesc despre “unii” pe care-i bucura asta ci si despre mine… tocmai mi-am luat un mouse care stie sa faca inca 3 lucruri in plus fata de mouse-ul “vechi”. Bine, pentru a le face am citit la instructiuni de parca eram din nou in sesiune, si-asa mi-am dat seama ca numai una dintre cele 3 mari noutati era folositoare… dar oricum nu facea parte din categoria “nu pot sa traiesc fara functia asta!”.
Am citit astazi (propunerea venita printr-un comentariu – multumesc frumos!) un articol spumos de-al lui Andrei Plesu, care zice (evident) mult mai bine pe marginea acestui subiect. Reproduc mai jos o frantura…
\n[…]Desfăcătorul de conserve (tradiţional) e o sculă simplă. Îl folosesc de decenii milioane de oameni fără să simtă nevoia unor îmbunătăţiri fundamentale. Se poate schimba design-ul, se pot aduce unele ameliorări simplificatoare, dar produsul în sine e bun aşa cum e şi verificat ca atare prin multiplă folosinţă.
\nDar au apărut „ameliorări“ care nu simplifică, ci, dimpotrivă, complică utilizarea pînă la enigmă. Am petrecut două seri încercînd să deschid cu o versiune „nouă“ a instrumentului o cutie de compot. O operaţiune în principiu elementară a devenit o taină, un proiect irealizabil.
\nAm traversat toate fazele disperării şi ale ridicolului, am schimbat unghiuri, poziţii, strategii, am înjurat, am rîs ca prostul, am intrat în conflict ideologic cu modernitatea, dar am cedat.
\nAm adormit epuizat, cu nostalgia compotului inaccesibil.
\nAlt exemplu: hotelurile „serioase“ tind să preia în dotare o nouă specie de duş. Are cinci guri de apă fixe, aşezate paralel cu peretele şi una mobilă. Manevrarea lor se face cu ajutorul a trei butoane groase, care, mişcate cum trebuie (dar cum trebuie?), reglează, în chip misterios, temperatura apei, direcţia jetului şi intrarea în funcţie a unuia sau altuia dintre cele şase „duşuri“ ale dispozitivului.
\nEste exclus să pricepi de la bun început ce ai de făcut pentru a îndeplini banalul ritual al spălatului matinal. Cazi, nud, pe gînduri, tatonezi, experimentezi, te uzi în cap, te opăreşti, îngheţi.[…]
\nArticolul complet semnat de Andrei Plesu este de gasit aici.