Faza ciudată atunci când scrii pe blog este că majoritatea cititorilor sunt vulpițe undercover.
\nSigur, unii comentează, dar dacă e să estimez un procent… sub 1% dintre cei care citesc articolele mai și comentează la ele.
\nDa, atunci când mă văd ochi în ochi cu ei, mulți îmi spun că apreciază blogul, treabă care mă bucură.
\nÎn același timp… eu îi văd pe toți în Google Analytics. Îmi spune spionul tot… cât se stă pe blog, pe unde intră lumea și pe unde iese, ce apreciază și… ce apreciază mai puțin… totul.
\nEi bine, anul trecut, la concertul lui Robbie Williams a venit la mine un simpatic și m-a rugat să facem o poză.
\nAm făcut poza, mi-a zis că el stă de nu știu câți ani în Australia și că-mi citește blogul.
\nMă uit la el, încep să râd și-i spun:
\n– Tu ești ăla din Brisbane!
\nS-a blocat. I s-a șters zâmbetul, a ridicat sprâncenele, a deschis gura să zică ceva… dar nu ieșea nimic.
\n– Nu te speria așa, te știu de pe Google Analytics, tu ești ăla din Brisbane, singurul care intră din Australia în fiecare zi, te văd în statistici și tot timpul m-am întrebat cine o fi nebunul!
\nA făcut ochii și mai mari și-a început să râdă. Ne-am luat în brațe de ziceai că suntem foști colegi de liceu!
\nNe-am lungit la vorbă, evident, pentru că ni s-a părut amândurora foarte funny…
\nDeci… cumva așa stă treaba… nu doar voi mă știți, și eu vă știu pe toți. Vă văd pe Google Analytics! :))
\n