Am făcut sport de performanță destui ani încât și fizicul, dar și psihicul, să se formeze după cerințele sportului practicat.
\nFizic… articulații bușite, ligamente întinse muult peste specificațiile producătorului, masă musculară crescută în anumite zone… și dureri, taică, multe.
\nPsihic, însă, urmările sunt mult mai grave. E o afecțiune gravă, cu manifestări acute. Se numește spirit competițional și se manifestă în toate. Dacă mi-ai spus că ne întrecem… e nenorocire! Nenorocoeală! Poate fi un concurs de autoînfipt scobitori în ochi… că tot mă chinui să-l câștig!
\nNu e o chestie pe care să o gândești, nu e o treabă pe care s-o conștientizezi… pleacă de undeva din străfundurile creierului, încălcând orice bun-simț și te face să dai totul pentru a câștiga.
\nDe altfel… eu am spus de multe ori că nu gătesc. Că nu-mi place să gătesc. Că nu mă interesează decât partea a doua a gătitului, mâncatul.
\nAșa că atunci când s-a ajuns la concluzia că pentru a ghici numele celor trei rețete secrete avem nevoie să încercăm să le gătim… am transmis echipei că mă voi ocupa de dus gunoiul, de spălat vasele și de adus pălincuța la gătitor.
\nPlanul făcut.. hai să mergem. La Târgu Secuiesc, zic.
\nȘi-am ajuns iar pe tarla, cum facem de trei ani încoace, ne-am cocoțat iar pe combinele alea șmechere…
\n\nDar am pus până la urmă mâna pe lopeți pentru a scoate propriii cartofi pentru rețete.
\n\nȘi-am ajuns la faza cu găteala. Și când au spus cuvintele magice – alea pe care nu trebuie să le spui de față cu mine – E concurs, hai să vedem cine câștigă!… hocus-pocus!
\nM-au luat, așa, niște călduri, taică, niște mâncărimi de pălmi, niște tremuriciuri de neexplicat! Sări pe linguri, Cabrale, sări pe oale și tigăi, pune monopol pe aragazuri și cuptoare… hai să câștigăm!
\nStai să ne dăm un pas în spate… în afară de sare, apă și piper, eu nu recuosc nimic în bucătărie. Pentru mine coriandru și oregano sunt aceleași lucruri, doar că le-au dat ăștia două nume, să-i confuzeze pe cei neavizați…
\nUite cum mă uitam la tigaie, nu înțelegeam nimic!
\n\nAșa că după ce m-am pornit și-am sărit pe plite și aragazuri… ai mei din echipă au râs, au așteptat să mă calmez și-apoi s-au pus ei pe treabă. Că dacă se lăsau pe mâna mea… era prăpăd!
\nAndreea a preluat imediat rolul de coordonator, Mădălin a făcut inventarul și a venit cu ideile, Andi a sintetizat fiecare pas al gătitului, Andreea Stan a armonizat echipa… iar eu cu Răzvan (partea puternică și amară a TVDece) am executat cu grație și obediență muncile de jos. Și i-am făcut să râdă, evident…
\nRezultatul? Cel puțin satisfăcător! Echipa cantautorului, mai puțin organizată și mult mai puțin sofisticată în rețete, a reușit să se apropie de o singură rețetă.
\nBine, și noi am identificat și ne-am apropiat tot de una singură, dar noi am făcut-o cu stil, cu eleganță, cu rafinament… da? 😀
\n\nNoi am reușit să ne apropiem cu o rețetă, Pizza Pepperoncini, dar ideea este că de pe 15 septembrie se dă drumul la nenoroceală: sunt puse la bătaie trei premii a câte 25.000 de lei pentru cine se apropie de cele trei rețete secrete Lay‘s!
\nEști bun în bucătărie sau te pricepi la degustat? Încearcă să ghicești numele rețetelor și poți câștiga…
\n", "protected": false }