Sunt la cel mai de jos nivel pe care il ating prietenii mei. Sunt sus.

{ "rendered": "

Da-i [play] si citeste…

\n

\n

Eu ma masor prin prieteni. Ma uit la oamenii care-mi sunt alaturi si considerandu-ma la cel mai de jos nivel pe care il ating ei, ma masor si eu.

\n

Si va spun sincer, sunt momente cand ma masor asa si sunt foarte mare. Sunt inalt. Sunt frumos. Pentru ca am prieteni frumosi.

\n

Uneori ei imi gresesc… prietenii mei. Si-atunci ma supar, trantesc si iau foc, vociferez si comentez… apoi imi trece. Si ne impacam.

\n

Uneori le gresesc. Si ei se supara, imi fac tam-tam si unii dintre ei, cei care chiar simt, ma iarta. Ceilalti nu.

\n

Unul dintre ei mi-a scris in seara asta foarte frumos. Vorbind cu el despre oamenii care ne sunt alaturi ocazional, conjunctural, pentru ca apoi sa dispara in propriul fum de invidie, orgoliu sau mai stiu eu ce altceva, el mi-a scris asta:

\n

– Si eu am realizat ca devenim mai singuri, dar totodata mai linistiti…

\n

Asa-i, Mihai, devenim mai linistiti.

\n

Dar nu mai singuri, pentru ca si-asa cum traim acum, in valtoarea vietii, in competitia asta perpetua, ne avem unii pe ceilalti.

\n

Si poate in timp devenim, din diferite cauze, mai putini. Dar nu suntem mai singuri.

\n

Eu sunt aici.

\n", "protected": false }