Spirit de competitie si pariuri pierdute.

{ "rendered": "

Am facut ceva sport de performanta. Vreo 17 ani si jumatate, ca sa fiu mai exact. Asta inseamna multa munca, dar inseamna – mai presus de orice – educatia mintii. Adicatelea, ca s-o spun mai neaos, am fost educat in asa fel incat sa lupt pentru victorie.

\n

Partea aia cu “nu conteaza ca nu ai castigat, conteaza ca ai participat” pentru mine este un non-sens total. Cand castigam un meci, taica’miu, care mi-a fost si antrenor, imi spunea “Bravo mai taticule!” (mentionand si greselile). Daca pierdeam un meci… cate critici incasam, cate dojane… ma simteam ca ultimul om de pe pamant.

\n

Pentru ca asta inseamna competitia… lupti pentru locul I. Daca pleci de la premisa ca te duci acolo ca sa… faci o figura buna… mai bine stai tu cumintel acasa si te joci pe ui (mda, wii).

\n

Asa am fost crescut, asa am mers mai departe. Nu, n-am castigat intotdeauna concursurile in care m-am bagat. Ca a fost vorba de kickbox sau thaibox, enduro sau motocross, wakeboarding sau snowboarding, cursa pe circuit auto sau moto… sau o banala partida de table, m-am luptat cat m-au dus capul, fizicul si iscusinta sa castig.

\n

Apropos de table… cand ati jucat ultima oara? Voi pariati pe ceva cand jucati table?

\n

Ca sa intelegi si legatura dintre prima parte, cea in care ziceam eu de dorinta de a castiga si intrebarea asta cu tablele… pana si cand jucam table, noi punem o miza. Nu jucam pe bani, ca nu avem valente de cartofori, dar fara miza nu intram in nici o competitie. De exemplu, jucam table pe… flotari in mijlocul soselei (ca sa te faci si mai rau de haha)!

\n

Dupa ce o sa vezi filmul de mai jos o sa-ti dai seama cat de bine joc table…

\n

\n

[ala de filmeaza si rade harait e prietenul Bebe, ala de joaca bine table. Da’ nu-mi place deloc cum rade. De mine.]

\n", "protected": false }