Singuri pe strada Urii

{ "rendered": "

\n

Au fost câteva săptămâni pline.

\n

Zile în care unii au demonstrat că sunt oameni, bărbați și femei care se află pe Pământul ăsta pentru a fi, pentru a face, pentru a conta.

\n

Zile în care unii au demonstrat că nu sunt altceva decât niște imbecili care comentează de pe margine.

\n

Și-n timp ce oamenii au făcut lucruri, au ajutat, au împins lucrurile mai departe… imbecilii au avut de comentat, de dat cu părerea, de explicat de ce X, Y și Z au greșit, de ce Alfa și Beta merită bătuți, de ce Zeta și Gamma trebuie uciși cu pietre în piața publică.

\n

În ultimele zile și săptămâni am privit, atunci când am putut ridica privirea din pământ, un spectacol macabru… o adevărată menajerie de indivizi care mai de care mai plini de ei, care aveau lucruri de spus.

\n

Nu există subiect pe care să nu avem expertiză. Nu există domeniu în care să fim nesiguri. Nu există temă pe care să n-o atacăm urlându-ne răspicat punctul de vedere.

\n

Tragedia din Colectiv și atentatele de la Paris au reușit să scoată din noi tot jegul.

\n

N-am fost în stare să ne prețuim eroii. L-am văzut desființat de fel-de-fel de blambeci pe Adi Despot, omul pe care poate ar trebui să-l vedem ca pe un erou. A scăpat din foc și a riscat apoi intrând din nou în infern și scoțând oameni de-acolo.

\n

Am văzut articole despre țiganii vecini cu Clubul Colectiv, despre care se spunea că au furat de la victime. Cu toate că sunt mulți supraviețuitori care au declarat că oamenii ăia i-au scăpat din foc. Doar unul singur dintre țiganii hoți a scos din foc 14 oameni. Erou? Pentru mine este! Pentru alții este un țigan ciorditor.

\n

S-au bălăcărit între ei toți ăia care știau cum ar fi trebuit tratate victimele. Bălmăjeau niște inepții medicale ce sfidau orice urmă de logică, asta în timp ce-și luau morții în penis reciproc, în niște discuții mai pline de ură decât ale oricăror teroriști.

\n

Am luat-o razna. Toți.

\n

Emoțional, razna.

\n

Psihic, razna.

\n

Comportamental, razna.

\n

Ne-am luat morții la rând unii altora pe motiv că unii și-au pus tricolorul Franței și n-au mai avut doliul #colectiv. De parcă era concurență între nenorociri.

\n

De parcă dacă plângeai pentru morții noștri… n-ai fi putut să faci un gest – unul mic, inexistent, de fapt – pentru a spune că ești aproape și de francezi.

\n

De parcă avem dreptul să ne imputăm unii altora faptul că simțim ceva sau altceva.

\n

De parcă e dreptul meu să urlu la tine când nu plângi pe cine plâng eu. Sau pe cine cred eu că ar trebui să plângi.

\n

Am ajuns să ne înjurăm pentru că nu suferim pentru aceleași lucruri.

\n

Am ajuns să ne scuipăm atunci când credem diferit.

\n

Am ajuns să ne urâm cu patimă atunci când vedem lucrurile diferit. Și ne flegmăm.

\n

Am ajuns aici. Și nu știu ce ne-ar putea duce înapoi unde eram.

\n

Acolo unde ne dădeam binețe pe stradă, unde ne împrumutam câte o cană de zahăr și-un pahar de ulei, când ne întâlneam pe scara blocului și ne uita Dumnezeu vorbind…

\n

Ne-am făcut răi.

\n

Și crunt este că nu vrem nimic altceva decât să rămânem așa.

\n

Suntem singuri pe strada Urii, colț cu Intoleranței, în frig. Și-am ajuns să ne convină asta.

\n

\n

(sursa foto)

\n", "protected": false }