Oameni înghesuiți de standardele societății.
\nReguli stupide de urmat.
\nTargeturi inutile și imposibile.
\nDacă ai intrat de pe telefon, dă-i un [PLAY in browser] și citește mai departe.
\n\nBună dimineața! Asta e societatea noastră. O colecție întreagă de ambiții imbecile, confirmări futile și frământări degeaba.
\nNe agităm să arătăm cum se cere, să ne purtăm cum trebuie, să fim perfecți.
\nNe scremem să mergem pe drumul succesului, culegând aplauze și lăsând invidia celor cu mai puțin succes să ne scalde zâmbetul de – vezi, Doamne! – fericiți.
\nȚinem spatele drept, curul strâns și buzele crispate într-un zâmbet mai sinistru decât Bellu noaptea. Cimitirul, zic.
\nȘi facem toate astea când am putea zâmbi pe bune. Ne-am putea relaxa. Am putea greși.
\nDa, asta am zis… am putea greși.
\nNu știu câte greșeli ai făcut viața asta, dar eu am o colecție întreagă.
\nImbecilități mari sau mici, dude prostești sau cretinătăți mai mari decât un bivol adult… toate-s la mine pe listă.
\nAm făcut ce m-a tăiat capul, am mers unde mi-a zis inima, m-am dus unde m-a mâncat în tălpi să mă duc… și am greșit.
\nDupă unele belele am tras mult, peste altele am trecut mai ușor.
\nMă uit acum în spate și-mi dau seama că aș fi putut trăi și fără ele, fără greșelile astea. Chiar mai bine. Mult mai bine.
\nDar, de fapt, nu e vorba despre greșeli în sine.
\nEste vorba despre acceptarea faptului că ai putea greși. Despre înțelegerea faptului că nu ești și nu vei putea fi vreodată perfect.
\nDespre relaxarea dată de:
\n– Dacă nu-mi iese… văd eu cum o repar. Și dacă n-o repar… asta e, taică, nu ne ies toate cum vrem!
\nDe liniștea dată de conștientizarea faptului că decât să te scremi să trăiești fără de greșeală o viață întreagă… mai bine pleci de la premisa că s-ar putea să greșești.
\nȘi să-ți dai voie să greșești.
\nSă nu repeți aceeași greșeală, desigur. Să nu insiști în greșeală, sigur.
\nDar să-ți dai voie să greșești. Că ești om.
\n", "protected": false }