AlbaFest, la Alba Iulia, week-end-ul ăsta. Un show de 3 zile organizat de 5 inși, cu DeMoga Music și Primăria Alba.
\nUn show foarte tare, pe care l-am prezentat împreună cu Oana Tache și cu Măruță.
\nÎn pregătirea evenimentului vorbesc cu Marius și zice Aș vrea să facem ceva dement, să coborâm pe scenă pe cabluri, să sărim cu parașuta, să facem o demență!.
\nEu, liniștit cum m-a făcut mama, am luat ideea din zbor. Cu parașuta e greu să te organizezi așa ușor, plus că săritură la punct fix în mijlocul mulțimii nu e o treabă pe care să pariezi.
\nAșa că am luat varianta cu coborârea pe scenă pe cabluri.
\nTotul organizat pentru vineri, facem probă de ham dar probă de coborâre n-am făcut, că era lume multă.
\nȘi atunci s-a jucat totul… mă întreabă băieții:
\n– Cum vrei să-ți reglăm coborârea? Vrei rapidă, să se vadă spectaculos, sau mai încet să aibă timp oamenii să te filmeze, să-ți facă poze?
\nPrimul gând a fost să cobor rapid, să arăt a supererou, să fiu rupt din stele… apoi mi-am dat seama că momentul nu este despre cât de mișto aș putea fi eu ci ar trebui să fie funea, să râdă oamenii…
\n– Nu vreau mai încet. Vreau melc, penibil de încet. Să fie fail din ăla monumental…
\nBăieții se uită la mine și spun…
\n– Știi, noi putem încet de tot, dar va fi penal rău…
\n– Așa, aia să fie viteza, să-ți fie jenă să te uiți la mine!
\nȘi vine momentul. Mă sui pe turnul de lumini. Mă leagă băieții în ham, vine Moga lângă mine, Oana pe scenă.
\nCreștem momentul cu „să sar, să nu sar”, ne codim, o lungim, toată lumea urla Saaaari!, ba chiar unul urla Dacă nu sari odată vin eu și te arunc!, tensiune maximă, Moga urla, Oana Tache urla, publicul urla, eu urlam deopotrivă.
\nȘi mă arunc!
\nBine, „arunc” te duce gândul al ceva dinamic… toată lumea se aștepta să plec în viteză către scenă, să fiu un Black Superman, să fumege funiile în spatele meu!
\nCând colo… legat de spate și cu mâna întinsă în față ca Superman eu mă târam cu 0,1 km/h pe funii, urlând că sunt viteaz, că-s superfast, că Superman, Spiderman și Tom și Jerry laolaltă!
\nPe cuvântul meu de om că am văzut cum cădeau oamenii din picioare de râs! Cu lacrimi, cu bale, cu sughițuri, se crăcănau de râs uitându-se la ditamai broscoiul negru urlând că e rapid ca lumina într-o coborâre în viteză de melc.
\nEi bine, au râs ce-au râs până am ajuns în dreptul lor dar când am trecut de ei și-au văzut în ce hal îmi intraseră chingile alea între – cum ar fi – buci… gata, căzuți lați și chinuindu-se să tragă aer printre hohote!
\n![\"Cabral](\"https://i0.wp.com/www.cabral.ro/wordpress/wp-content/uploads/2014/06/Cabral-coborâre-pe-funie-tip-Doamne-fereste.jpg?ssl=1\")
Am ajuns la picioarele scenei râzând și eu, cu oamenii mulțumindu-mi pentru porția de râs…
La câteva minute după, în timpul concertului Loredanei, a venit Marius la mine…
\n– Bă, a arătat penibil rău, am râs de m-am spart. Nu-mi închipuiam că iese atât de funea…
\n– Păi nu ți-am spus eu să-l lăsăm la viteză minimă? Dacă arătam a soldat din trupele speciale coborând în viteză nu se bucura nimeni. Dar așa, de supereroul bolnav de scarlatină au râs toți…
\nÎn restul serii am primit laude, toți îmi mulțumeau pentru porția de râs. Și toți evitau să-mi spună că a fost și penibil, nu doar hazos.
\nDar eu știam de la început… să te faci de râs nu-i lucru ușor. 🙂
\n[sursa foto]
\nAcum serios vorbind… uită-te mai atent la oamenii din poză și vezi ce mulți sunt cei care râd cu toată fața… pentru mine așa arată o reușită.
\n", "protected": false }