Frate, ce penibil e asta!
\n\nAsta e primul gand care ne vine in cap…
\nCaci asta este prima tendinta a noastra, sa traim in plictisul nostru zilnic, sa ne uitam persiflanto-condescendent la orice nene sau tanti care, pur si simplu… traieste!
\nOrice explozie de bucurie este prompt taxata de pupilele noastre sarcastice, fiecare gest care arata ca un anume om lasa deoparte uzantele prafuite ale societatii este rapid tavalit in praf, amendam rapid rasul si zambetul, istaurand astfel hegemonia mortii trairilor normale.
\nCaci asta facem, murim. Ne abtinem de la a ne bucura, ne abtinem de la a spune “Te iubesc!” sau “Mi-e dor de tine!”, nu mai spunem “Bai, esti misto!”, pur si simplu ni s-au terminat cuvintele frumoase, gandurile frumoase.
\nE unu’ in chiloti care topaie vesel si fericit in fata unui webcam? E penibil, sa radem de el!
\nA, poate nu trebuia sa-si puna filmul pe net. Dar asta-i treaba lui. Pana la urma, insa, bucuria lui este veritabila. Trairea aia, punctual vorbind, poate este mai intensa si mai veritabila decat multe alte clipe virtual frumoase si intense pe care le-am trait anul asta.
\nHai sa gandim cu capul… caci noi avem tendinta asta de a privi totul cu ochi critic, de a demola orice, de a desconsidera orice demers al altuia, de a persifla condescendent orice gest si fapta.
\nHai sa ne inchipuim ca toti, in fiecare dimineata, sau pranz, sau seara, si-ar pune melodia preferata (ca ar fi un tehno-trance turbat, un hip-hop saltaret, un rock spumos, o lautareasca, pan’ la urma si-o manea – de asta i-ar fi dorinta)… spuneam, cum ar fi daca fiecare in parte, intr-o anume parte a zilei, si-ar pune melodia aia care-i place, si-ar trage un dans. Pur si simplu, fara motiv, doar asa, pentru a-si striga siesi bucuria de a fi viu, de a trai, de a refuza moartea prin blazare si plictiseala?
\nCum ar fi…?
\nCand am fost sa filmam la Paris mi-am pus castile de la baladeur-ul MP3 si fara sa-mi dau seama, m-am trezit cantand cu forta, stand pe scaunul metroului. Ziceai ca-s in concert!
\nCand am deschis ochii, toti cei din metrou ma priveau. Si, ca veti crede sau nu, toti se uitau la mine si zambeau.
\nAcum ceva zile, pe o bucatica de soare am iesit in parc cu pinguina mica. Si la locul de joaca era o mamica ce-si supraveghea copilul de la distanta, cu castile in urechi, cantand destul de incet ceva din U2, nu-mi aduc aminte clar melodia… sa vezi priviri dezaprobatoare si grimase strambe… femeia statea pe banca si canta, cu ochii la copil… sa vezi cate “Pffff, draga!” a adunat in cateva minute…
\nCand si-a dat seama cati se uita si cum se uita la ea, si-a strigat copila si-a plecat jenata. Cand trecea pe langa mine i-am spus cu voce tare (dar taaare!) “Frumoasa melodie!” si i-am facut complice cu ochiul… mi-a zambit incurcata, a mormait ceva dar a continuat sa fuga de privirile ucigase ale celorlalti.
\nCaci… asa suntem, de ce mama ei de treaba sa se simta altul bine?! De ce sa ne inveseleasca si pe noi un tembel care canta si danseaza pe strada?! De ce?! Noi vrem sa fim tristi!
\nCand, de fapt, in viata asta oricum grea si agitata, cel mai important lucru, pan’ la urma este… sa fii viu! Sa traiesti! Sa te bucuri de nimicuri! Sa cauti bucuria, si zambetul, si topaiala vesela… in orice!
\nNa-ti-o p-asta! Si oriunde ai fi, orice ai face, fa o pauza! Da tare si fa ca mine (daca m-ai vedea, te-ai cracana de ras – sunt la filmare, e pauza de masa, am legat laptop-ul de o boxa de la regie, melodia e in blana, toata lumea si-a aruncat furculitele si topaim de mama focului!). Hai, esti inca viu? Puls sporit, topaiala si zambet larg (si tamp) pe fata!
\n
L.E. Acum am vazut ca Arhi a pus clipul pe trilu, si are si un post pe tema asta… va spun din start, sa nu ajungem la discutii aiurea, n-are nici o legatura cu Arhi sau cu postul lui. Am primit link-ul pe mail, impreuna cu niste comentarii cretine… Si, daca ma intrebati, nu seamana deloc, Arhi e mai energic si mai… sexy! 😀
\n