In asta mi se pare ca sta puterea unui om care stie sa devina mai bun, in curajul de a recunoaste ca a gresit. Pentru ca acolo cred ca se joaca totul… nu exista oameni perfecti, toti suntem supusi greselii. Oricat de destept ar fi unul dintre noi, oricat de bune ar fi alegerile sale, la un moment dat va face o greseala.
\nSi in acel moment el va avea doua variante:
\na) sa tina spatele drept si fruntea sus, si sa mearga mai departe;
\nb) sa realizeze greseala si s-o recunoasca.
\nPrima varianta, cea in care omul merge mai departe fara sa se uite in stanga sau in dreapta… este des intalnita, avem exemple din toate partile.
\nEi bine, varianta a doua este mai rar intalnita. Pentru ca este mai greu sa alegi ca ai gresit, caci asta inseamna, in primul rand, o promisiune. Promisiunea ca vei repara greseala respectiva. Si conditia asta restrictiva face recunoasterea greselii sa devina si mai putin atractiva.
\nSi daca introducem in ecuatie si mandria, orgoliul, stima de sine… deja curajul de a recunoaste ca ai gresit se face si mai mic.
\nInsa daca privim problema prin ochii unui om care chiar cauta rezolvari, care chiar doreste evolutia sistemului in care este sau pe care il conduce… atunci acest curaj de a-si recunoaste greseala este o conditie capitala intru reusita. Ca de nu… din greseala in greseala, spre victoria finala!
\n", "protected": false }