Restaurant și toxiinfecție alimentară. Social Media cere sânge!

{ "rendered": "

Am scris ieri asta:

\n

“Bună seara. 
Ieri seara am fost cu soția la voi, eu am băut o apa, ea a mâncat midii.
La 30 de minute după ce am plecat de la voi au început crampele dureroase, apoi vărsăturile succesive. 
La 04:00 A.M. am chemat salvarea, au pus-o pe perfuzii, doar așa s-a liniștit pentru câteva ore.
Acum scriu mesajul asta din camera de primiri urgente a Spitalului Militar din Constanța, iar se simte foarte rău, s-ar putea sa o interneze. 
Va scriu mesajul solicitandu-va un punct de vedere înainte de a acționa în orice fel.”

\n

După mesajul ăsta, pe lângă părerile de rău și încurajările pentru Andreea, pentru care eu MULȚUMESC din suflet, au urmat trei tipuri de mesaje:

\n

– mesajele cu Frumos și elegant că le dai și lor ocazia să se apere…;

\n

– cele cu Fă-i de căcat în public, mânjește-i cu noroi!;

\n

– îndemnurile cu Sună la OPC, la Sanepid, Miliție și SRI!.

\n

Desigur, fiecare simte și crede așa cum e construit, probabil e dreptul lui să încerce să împingă situația înspre unde-i place mai mult.

\n

Totuși, mă sperie faptul că nu s-a obosit nimeni să întrebe dacă noi am mai mâncat la restaurantul respectiv și dacă ne-a fost rău și-atunci, dacă cu noi la masă au mai fost oameni și dacă oamenii respectivi se simt și ei rău… erau niște răspunsuri care ar fi cântărit greu în luarea vreunei decizii.

\n

Dar n-au fost puse întrebările astea, nici altele. Majoritatea dintre noi au sărit să linșeze, să atace, să muște cu poftă din carnea nenorociților.

\n

Pentru că noi nu mai credem în greșeală, în eroare sau în întâmplare.

\n

Ne-au dresat ăștia să căutăm vinovatul și să-l schilodim, ne-au învățat să cerem sânge, să nu arătăm îndurare…

\n

SOCIAL MEDIA cere sânge!

\n

În Social Media nu mai e nimeni nici măcar jenat – dacă nu constrâns – de legile jurnalismului, nu mai sunt reguli, nu mai există înțelegere, există doar găleți cu rahat, pregătite să fie aruncate în capul celor care par a le merita.

\n

Și asta, dragii mei, e greșit.

\n

Stăm cu un ecran în față și ne comportăm ca niște sălbatici. Doar că nu mai aruncăm cu pietre și săgeți… ci cu vorbe.

\n

Scriu asta în timp ce Andreea e la spital, îi fac analize. Scriu asta după două zile în care am văzut-o chinuită de beleaua asta, scriu asta pe un fond de oboseală care n-a dărâmat-o doar pe ea ci m-a afectat și pe mine.

\n

Totuși, înainte de a face rău consider că celălalt trebuie să aibă ocazia să spună ceva. Ceva care să-l scuze sau să-l acuze, să-și ceară scuze sau să respingă acuzațiile… eu consider că verdictul trebuie să vină după proces, nu înainte. Și procesul presupune că-i asculți pe toți cei implicați.

\n

Pentru că Social Media ar trebui să fie o comunitate a anului 2014, nu un trib de sălbatici puși pe distrus și schilodit.

\n

O să revin pe tema asta cu mai multe amănunte și cu eventualul lor răspuns, dacă el va exista. Cât despre decizia legată de ce e de făcut… îi aparține Andreei și cred că-i evident de ce.

\n", "protected": false }