Au fost niste perioade groaznice, vorbind despre hotii din Bucuresti, acum vreo 7-8 ani. Pe vremea aia nu puteai sa lasi nici macar un muc in masina ca te trezeai cu geamul spart si mucul missing in action. Oglinzile de la masini dispareau de ziceai ca le ia Zana Rea, nu baietii rapizi de mana. La intrarea in metro intrai cu mainile infipte adanc in buzunare, tinand cu atentie tot continutul cat mai adanc. De nu faceai asta… te trezeai cu un pustiu si-un aer liber prin buzunare, de ziceai ca-i Salina Prahova, nu altceva!
\nTimpurile s-au schimbat de-atunci. Din masini se fura mult mai rar, oglinzile au ramas de furat doar pentru cateva tipuri de BMW, din buzunare se mai fura, dar nu ca pe vremuri…
\nMulti au spus ca – brusc – mana lunga a legii i-a prins pe toti. Ba au fost chiar unii mai optimisti care au spus ca hotii au profitat de fondurile U.E., cele investite in reconversia profesionala, si si-au schimbat meseriile in mecanici auto, taximetristi si directori de banca. Am ras.
\nEi bine… nu. Baietii au ramas la fel de multi, ba chiar le-a mai crescut numarul, numai ca au iesit la export. S-au dus sa fure din alte masini, de prin alte tari. S-au dus sa dea cu pisicuta si ursuletul la carduri mai grasane, s-au dus sa combine, sa fure si sa subtilizeze de prin alte buzunare, mai plinute decat ale noastre.
\nEi bine… saracia a ajuns si pe-acolo. Vremurile s-au schimbat, combinatiile cu carduri nu mai merg, spartul de case nu mai e atat de banos ca pe vremuri, combinatiile sunt inca posibile, dar… sunt mult mai greu de combinat.
\nAsa ca baietii incep sa se intoarca acasa… si gainarii, si specialistii.
\nLa Madrid am intalnit doi… domni. Ne-au salutat cu ochii la aparatul foto, le-am zis sa nu-l mai masoare.
\n– La treaba?
\n– Da, da-i slab. Ne-au dat drumul de 3 zile si am combinat decat 2 portofele, 45 de euro prada.
\n– Saracii de voi…
\n– Da, cred ca ne intoarcem acasa…
\nI-am salutat din mers si-am inghitit in sec.
\nAuliu! Da’ de ce sa va intoarceti?! Da’ mai stati pe-aci, sau duceti-va in Franta, in Anglia… la naiba, va platesc eu biletul pana-n China, numai nu va intoarceti acasa!!!
\n", "protected": false }