Later edit: m-a sunat de la Regina Maria, Adina. Am apreciat tonul, știe foarte bine să-și facă meseria, a venit cu câteva explicații logice și care se susțin și – asta am apreciat cel mai tare – a fost sinceră și a admis, fără prostii de PR, criticile.
\nLegat de punctul 3 de mai jos, mesajul a fost simplu, și-l cred: creștem în dimensiuni și astfel apar și sincope. Chiar ne luptăm să fim mai buni.
\nEu vă țin pumnii.
\n===
\nNu-mi place să scriu de rău, pentru că atunci când vorbești numai de rău… doar rău ai în jur.
\nNu-mi place să scriu nici la nervi, pentru că am tendința să mă apăs prea tare pe cuvinte.
\nAcum o să scriu, dar nu de rău, ci ca radiografie. Și nici n-o să mă apăs pe cuvinte… dar dacă scapă niște ironii, sper să mă înțelegeți.
\nTrei chestii:
\nUnu:
\nInfecție în gât. Febră mare, gâtul umflat ca un buștean, dureri ca la balamuc. Mă programez la ORL Regina Maria Sun Plaza.
\nMă vede o domnișoară, foarte simpatică, îmi dă un tratament.
\nÎi spun că la mine infecțiile astea în gât sunt păcătoase și s-ar putea ca antibioticul pe care mi l-a dat să nu facă față.
\nConvenim că dacă nu merge, a doua zi să-i dau un telefon și să ne sfătuim.
\nA doua zi, la filmare, trăgeam să mor. Febra tot mai sus, nu mai puteam înghiți nici apă, durerile erau deja de filme de groază.
\nSun pe infoline-ul Regina Maria, îmi răspunde un domn care-mi zice că domnișoara doctor nu e la serviciu.
\nÎi explic ce și cum, îl rog cât știu eu de frumos să încerce să găsească o soluție.
\nÎmi zice că n-are cum să dea de doctoriță.
\nÎmi cer scuze, îi spun că am febră cât calul, că mi-e rău și că nu pot pleca de la filmare, aș lăsa 120 de oameni să stea ca proștii în stradă.
\n– Vă rog frumos, dacă nu-mi puteți da numărul dânsei, poate o puteți contacta Dumneavoastră…
\nÎmi zice că n-are ce să facă, nu poate să-mi dea numărul de mobil.
\nÎi spun că… dar nu mai am cui. Că-mi închide telefonul.
\nMai sun o dată. Îmi răspunde nervos și-mi zice că… ce n-am înțeles?!
\nDoi.
\nAndreea e și ea abonată. Sună pentru o programare. Îi spun că nu mai sunt locuri la consultații decât peste vreo trei săptămâni. OK, asta e.
\nApoi o roagă mama ei, care nu e abonată, să o programeze și pe ea. Sună tot Andreea… aveau locuri pentru săptămâna imediat următoare.
\nDeci… dacă plătești abonament lunar mă programezi peste trei săptămâni, dar dacă vin de pe stradă mă iei în trei zile. Da, sună logic. Clar.
\nTrei.
\nIeri se simțea rău fiică-mea. Și pentru că știu ce e pe capul celor de la Ambulanța București (mă rog, SABIF), zic să nu sunăm la 112. Mă sui în mașină și mă duc la… Regina Maria, Spitalul Ponderas.
\nSpital frumos, luminos, mobilă de vezi doar prin reclame, culori pe pereți și uniforme cu muțunache.
\nȘi doar doi doctori, în condițiile în care aveam în față alți 11 pacienți.
\nAsta e, așteptăm. Și-am așteptat.
\n2,5 ore.
\nLa coadă copii de la 6 luni la 14 ani. Cu febră, pneumonii, indigestii. Era și-un băiețel cu mâna luxată sau fracturată, nu știu.
\nȘi în condițiile în care eram deja mulți… tot veneau părinți cu copii în brațe.
\nCe trebuie spus din start este că personalul era foarte amabil, binevoitor și atent. Doar că erau mult prea puțini.
\nDomnișoara doctor la care am intrat a fost foarte mișto. Fetele de la front-desk… foarte mișto.
\nDar a durat nepermis de mult.
\nAu făcut oamenii investiții, nu zic nu. Doar că au investit în mobilă și pereți, oamenii sunt mult prea puțini.
\nȘi faza și mai mișto a fost că după ce am așteptat atât să intrăm la doctor… am mai stat încă 20-30 de minute ca să plătim.
\nȘi n-am reușit, pentru că sus, în Pediatrie, la ora aia se închide casa. Așa că am fost îndrumați să coborâm la parter, unde se făceau și internările. Și-a trebuit să așteptăm. Și să așteptăm. Și să așteptăm.
\nA mea era tot rău, nu apucaserăm să-i luăm niciun medicament, s-a întins pe niște canapele.
\nDupă cât am stat am zis că le plătesc prin bancă, să-mi trimită factura și le dau banii în 2 minute, am de doftoricit un copil… nu să pierd alte ore la coadă.
\n\n
Și ca să fie treaba clară… nu fac parte din gașca de oameni care urlă Am dat bani, e dreptul meu!. Nu suport chestia asta, mi se pare că plătești pentru niște chestii decente, n-ai cumpărat tot spitalul.
\nDar una este să fii înțelegător, alta este să atârni ca rufele la uscat, și tu și copilul, ore întregi, la un spital privat.
\nSpital unde vezi că angajații se chinuie să compenseze prin amabilitate și rapiditate greșelile unui management care are o pasiune evidentă pentru mobilă și pereți.
\n", "protected": false }