Prietenul nostru, televizorul.

{ "rendered": "

Nu am spus prietenele noastre, televiziunile, caci nu la programe de televiziune ma refer, ci la televizorul in sine, la aparat.

\n

Am vazut, mergand des in vizite (sunt musafirul perfect, nu vin cu mana goala, nu mananc mult, si sunt tot timpul obosit… deci plec repede), o apucatura pe care o au unii: televizorul trebuie sa mearga.

\n

Da, am zis ca televizorul trebuie sa mearga, nu ca se si uita la televizorul ala care merge. [sursa foto]

\n

Adica oamenii fac treaba prin casa, stau de vorba, butoneaza la calculator… si in timpul asta lasa televizorul pornit, sa bingane ceva prin casa, zic ei.

\n

Nu inteleg filosofia asta, cu toate ca multi mi-au spus clar: trebuie sa fie pornit.

\n

La mine e fix pe dos, daca bingane ceva prin casa – inafara de muzica in surdina – ma simt ca si cum as fi sub asediu. Daca pornesc televizorul… ma uit la el si cand nu ma mai uit il inchid. Nu asa se face?!

\n

Ei bine… nu! Mi-a explicat Nasu Fodor aseara (a gatit un ciolan cu varza de s-a cutremurat Berceniul!) ca e o chestie de subconstient si ca el altfel nu poate. Incercam sa stau de vorba cu el si ba auzeam ceva de o maicuta care a nascut gemeni, ba urlau niste doamne si-un domn ceva cu “farmaciaaaa inimiiii Catenaaaaaaa!”!

\n

– Mai Razvi, suntem 4 oameni care vorbim, inchide televizorul ala, ce nevoie ai de el deschis?!

\n

– Cabroane, lasa-l tati asa, ca ne asigura fundal sonor…

\n

Dupa ce i-am zis ca-i un ciudat mi-a zis sa scriu pe blog si-o sa vad ca sunt multi care fac exact ca el. Eu nu cred…

\n", "protected": false }