1. Uite, eu mi-am facut blogul asta din diferite ratiuni, niciuna economica sau de P.R. Daca ma crezi… bine, daca nu, ma doare-n cot, si nici macar acolo.
\nNu am, nu am avut, si sunt sigur ca nici nu voi avea pretentia ca e vreun colt de net cu mot, ca e vreun loc de cultura, ca de-aici ar avea omul ce invata.
\nE o treaba simpla, cu cuvinte simple, scrise de un om simplu, care priveste complicatul ca fiind o retea de lucruri simple, combinate intru complicaciune.
\nDeci, ceea ce scriem aici, eu si cei care comenteaza, nu sunt lucruri asternute pe http cu pretentia de mari lucruri.
\nDar sunt ale noastre, ale celor care fac parte din (pompos si prea mult spus) comunitatea asta.
\nE o comunitate deschisa, care accepta intotdeauna vorbareti noi. Nu avem pretentii ca cei care intra sa-si faca o testare a I.Q.-ului (caci eu as cadea primul), sa aiba o anumita culoare a pielii, sa conduca o anumita masina… nu, asteptam intotdeauna oameni care sa stie sa dezbata civilizat, ne dorim aici… umani.
\nIn directia asta, mi se pare penibil ca tu, un cineva care lucreaza la o revista mondena, sa-mi jignesti cititorii. In primul rand pentru ca nu-i cunosti. Deloc. In al doilea rand, sa-i numesti fani. Pentru ca, de te-ai uita cu ochii aia doi pe care-i ai pe inventar, ai vedea ca, de foarte multe ori, cei care comenteaza aici isi sustin si demonstreaza parerea diferita sau chiar contrarie cu a mea. Deci nu-s fani, ai putea sa le zici prieteni. Ca scrii tu, gura-fara-creier, tampenii, te descalifica tot pe tine. Si daca te astepti sa dau link catre articolul tau, care ma lauda pe mine dar imi jigneste cititorii, in asa fel incat sa comenteze si pe pagina ziarului tau… nu ma cunosti. Deloc. Pentru c-am invatat, odata, demult, ca daca pe prost nu-l lasi sa moara, nu te va lasa sa traiesti. Sunt inca viu, nu? Deci… Q.E.D.
\n2. In aceeasi ordine de idei… m-am obisnuit ca unii sa preia articolele de aici si sa le publice prin ziare. Ei au impresia ca blogul asta este o platforma de declaratii. Ei cred ca eu apar la teveu = eu vedeta, deci ideile mele sunt atat de mirobo-ravis-boombastice incat ele trebuiesc neaparat preluate si publicate in ziar, intr-un chenar roz, cu underline mov si font negru cu shadow verde. Ala negru scrie, noi preluam, ce treaba buna facem noi!
\nNu, nu e asa, dar… ma uit, dau din umeri si merg mai departe, daca asa intelegeti, unii dintre voi, jurnalismul… ce-s eu, profesor de etica si indemanare a scribilor? Nope, nu ma duce capul indeajuns…
\nDar una e sa preiei articolul, sau ideea articolului, si alta e sa-i viciezi sensul. Caci, daca esti atat de tantalau incat sa nu intelegi… astept un comentariu la articol si-ti explic. Dar daca intrebari nu pui si iti arogi dreptul de a interpreta cum vrei… esti un porcusor. Si nu din ala de Guineea, ci din ala de Dabuleni, roz-deschis, gras, cu sorici inca nemancat pe el si mirosind a… baga nasul la subrat, ca te prinzi repede…
\nDaca vrei neaparat, preia, fratele meu alb, ce scriu eu aici, nu cita adresa blogului, caci nu asta ma intereseaza, dar… daca am mancat un hAhAt in articolul ala, mi-am asumat treaba aia, nu alta scarba pe care spui tu c-am mancat-o!
\nDupa cum probabil ati vazut, perioada asta am scris mult mai putin aici. Am scris prin alte parti, cu drag, dar pur-si-simplu, dupa fiecare articol preluat total aiurea de catre unele reviste, ma gandesc foarte serios sa-l las balta si sa incep altul, semnat cu Marinica Pursiflache, sau mai stiu eu ce alt nume tembel, un blog care sa fie lasat in pace de ziare si reviste, decat sa scriu ca-mi place sarmaua cu foi de vita pe asta si sa vad in nu stiu ce ziar ca am scris ca-mi plac blondele cu sani imensi!
\n3. Partea normala a vietii, insa, iese intotdeauna la iveala. Nu m-am certat niciodata cu vreun ziarist, am prieteni multi printre ei, pe multi i-am ajutat. Le inteleg meseria si nu-i condamn, dimpotriva, pe cei care-si fac treaba frumos si cu eleganta ii respect. Mai mult, toti cei care apar pe la teveu au o ura fata de paparazzi, eu n-o am. La fiecare intalnire cu ei i-am lasat sa-si faca treaba, caci nu am o viata in care sa ma vezi dansand pe mese, dormind prin santuri beat-turta, sau sarind pe geam gol-pusca de la amanta – maritata si ea – a nu-stiu-carui nene. Imi vad de munca, de copila, de prieteni, cu distractii normale si echilibrate, si astfel nu ma scund nicicand, de nimeni.
\nDeci, daca are impresia cineva ca in articolul asta ma refer la mai mult de doua-trei exceptii… greseste. Dar asa agaseaza exceptiile astea…!
\n", "protected": false }