[In primul rand te rog sa afli povestea lui Rares. Multumesc.]
\nAm un loc de munca atipic, am o meserie mai ciudata.
\nDin cauza acestor diferente trebuie sa gandesc deciziile pe care le am in fata altfel decat o face altcineva, pentru ca implicatiile, dorite sau nu, sunt mai ciudate, la fel ca si meseria.
\nVorbind despre Doamna in cauza parerile au fost impartite. Cele mai multe se impart intre “Mergeti la Politie!“, si “Spuneti-i numele, dati-i poza in clar, faceti-o de ras in public!“.
\nDar nimeni nu s-a gandit ca mersul la Politie insumeaza, de fapt, amandoua pedepsele.
\nPentru ca din momentul in care s-a deschis dosarul mai dureaza cateva ore pana sa se afle numele femeii. Si-apoi ea va aparea peste tot. Cu nume complet, poza si informatii despre familie. Nu conteaza ca eu vreau sau nu vreau sa o expun, nu mai tine de mine. Si nici de tine.
\nLa momentul asta ne aflam in situatia in care lumea stie povestea dar nu o stie pe Doamna in cauza. Nu i-am spus numele (nici macar prenumele), imaginea am ales-o in asa fel incat sa poata fi oricine, e un cadru din spate, pe care l-am mai si blurat. Lumea stie povestea dar nu persoana.
\nDecizia se ia, deci, intre:
\na) mergem la Politie, se face un dosar. Dosarul primeste o solutie (buna sau rea, penala sau nu, nu ma pricep si oricum sunt prea multe variabile la ora asta). Femeia este expusa public, cu nume si prenume.
\nb) nu mergem la Politie dar o expunem public. Cu poza din care sa se inteleaga ceva. Sau cu nume. Nici n-ar mai conta, celelalte informatii ar ajunge cunoscute in scurt timp.
\nc) o confruntam cu dovezile, recunoaste si… o iertam.
\nOricum pui problema, in prima si a doua varianta ii afectezi familia.
\nDoamna nu mai trebuie sa fure. Asta-i clar. Dar toti cei care spun “La Politie!” realizeaza, sunt sigur de asta, ca gestul Doamnei este reprobabil… dar nu vreo crima.
\nImi pare rau pentru toti cei care ati spus “La Politie!“. Stiu ca asa se schimba o tara, prin gesturi mici, facand ce este corect, actionand dupa lege, gandind cu creierul si nu cu sufletul. Dar nu pot. Acum nu pot, nu cu pretul asta.
\nEu o sa incerc in continuare sa o schimb in bine prin gesturile de pana acum, dar nu-mi pot permite sa las niste copii sa fie afectati asa.
\nDa, stiu, urmatorii angajatori ai Doamnei ar putea fi in pericol sa fie furati. Stiu asta. Dar daca punem in balanta cele doua variante… aleg sa protejez copiii. Si sper, totusi, ca Doamna in cauza sa-si fi insusit lectia, sper sa fi inteles ca daca eu am prins-o… o poate prinde si urmatorul. Care sa nu se mai gandeasca atat si sa se duca direct la Politie.
\nAm confruntat-o pe Doamna cu probele in cauza. I-am aratat filmarile.
\nA recunoscut ca a luat, a detaliat cat si cand a luat.
\nDe ce? Pentru ca avea nevoie de bani. Ce explicatie credeam ca vom primi? Probabil ceva mai complicat, cu o drama la mijloc. Insa explicatia a venit simplu si sec: Am vrut banii. A fost dorinta de mai mult.
\nCe sa-i mai zicem?
\nAti venit la noi, v-am platit intotdeauna la secunda cu cat ati solicitat, i-am dibuit sotului un loc mai bun de munca, v-am oferit niste bucurii pentru cea mica si… ati ales sa furati de la noi. Pentru ca ati vrut banii. Pacat.
\nSi a plecat.
\nIi dorim sa fie sanatoasa. Si speram ca din povestea asta sa fi iesit convinsa ca nu varianta de a fura de la altcineva e cea corecta.
\nVa multumesc pentru sfaturi si-mi pare rau daca cineva se simte dezamagit pentru ca n-am facut 100% ce credea el ca este corect.
\n