Te uiți la om.
Stă pe bancă, cu spatele încovoiat și privirea pierdută.
Îl vezi și-ți tragi concluziile: leneș, slab, prost organizat, nu vrea mai mult.
Îți iei verdictul și-l bagi în buzunar ca pe-o medalie: eu sunt mai bun ca el.
Dă-i un <PLAY> și citește, de ai vreme și chef…
\nwww.youtube.com/watch?v=50ysFDJLD1w
Știi ceva?
\nPoate că azi, acum, atât poate.
Și poate că, dacă ai fi fost în pantofii lui, ți-ar fi fost greu și să te ridici din pat.
Nu știi. Nu ai cum să știi.
\nN-ai fost acolo când a tras să-și țină copilul în viață.
N-ai fost acolo când s-a prăbușit lumea lui peste el.
N-ai fost acolo când a mâncat o conservă în două zile.
N-ai fost acolo când s-a uitat în oglindă și nu s-a mai recunoscut.
N-ai fost.
Dar judeci.
Pe baza a ce vezi în două secunde.
Într-un cadru rupt dintr-un film pe care tu nu l-ai urmărit de la început.
Poate n-are chef să zâmbească.
\nPoate a pierdut ceva. Sau pe cineva.
Poate e în doliu. Sau în depresie.
Poate cară o rușine care-l apasă de ani de zile.
Poate a greșit. Poate a încercat să repare. Poate n-a reușit.
Dar a rămas. Încă respiră. Încă merge. Încă încearcă.
Și asta e mai mult decât ai crede.
E cineva, dar tu nu-i știi lumea.
\nAm un prieten care ani întregi a fost managerul de investiții al unei bănci mari de la noi.
\nEl decidea în ce parte din piață se ducea o parte din banii de investiți ai băncii respective.
\nA făcut multă școală, a tras din greu să ajungă acolo.
\nApoi un frate dependent de jocuri de noroc și o mamă bolnavă de demență au dus la un mariaj eșuat… și el n-a mai putut.
\nEfectiv s-a oprit și nu s-a mai ridicat de jos pentru câțiva ani.
\nA pierdut cam toate cele pe care le avea (nu multe), dar după ani – cumva – s-a regăsit pe sine.
\nAcum e casier la un magazin din cartier de la noi.
\nTrec pe la el și-l văd luat la mișto, ironizat pentru că este Ăla cu punGuță. Hahaha!… de niște unii de li se pune creierul în scurt dacă le zici de acordul subiectului cu predicatul.
\nEu mă enervez, el zâmbește vesel și-mi zice Ei atât văd.
\n
Hai să ne mai domolim judecățile.
\nSă nu mai punem etichete după haine, după cum vorbește omul, după cum merge sau cât de obosit pare.
Poate n-a dormit de trei nopți.
Poate lucrează în trei locuri.
Poate are griji cât pentru o viață.
Sau poate pur și simplu… e într-o zi grea. Cum avem toți.
Și dacă în ziua aia grea îl întâlnești tu…
\nȘi-l judeci.
\nȘi-l disprețuiești.
\nNu faci altceva decât să-l tragi și mai jos.
Nu-l ajuți. Nu-l salvezi. Doar ai șanse să-l strivești.
Și de ce? Ca să te simți tu mai sus?
\nNimeni nu urcă mai sus călcând pe spatele altora.
Și dacă ai avut noroc, sau putere, sau sprijin… bucură-te.
Dar nu uita că unii n-au avut niciuna din astea.
Și totuși… n-au renunțat.
\n
Nu știi ce poveste are omul de lângă tine.
Dar ai mereu de ales: să-l judeci sau să-l vezi.
Și când alegi să-l vezi cu adevărat… se întâmplă ceva magic.
Devii om. Mai om. Întreg.