Dacă incă nu ai, încearcă, de vrei, să-ți închipui momentele de dinaintea nașterii piticului tău.
\nSunt momente foarte puternice, un amestec incredibil de entuziasm și frică, un mix de așteptare clocotindă și înțepături de nesiguranță… și asta pentru că nu știi.
\nAnalizele nu spun toată povestea, ecografiile îți arată doar parțial, până când nu-l ții în brațe nu ai cum să știi ce pui ai de crescut și de iubit…
\nAm trecut prin emoțiile astea, sper să mai trec, sunt momente intense și care ți se lipesc de minte și de suflet…
\nEi bine, cu gândul ăsta în cap mă gândesc la drama prin care trec părinții lui Patrick.
\nEl a fost diagnsticat cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, la care se adaugă și întârzierea limbajului expresiv.
\nE rău? Da, e rău. Totuși, Patrick are șanse, dar doar dacă ne implicăm și noi.
\nAm luat de pe salajutampepatrick.wordpress.com un fragment: Singura sansă a lui Patrick de a auzi si de a vorbi este implantul cohlear.
\nPrin Programul National statul acopera costurile unui singur implant cohlear iar Patrick are nevoie si de al doilea implant cohlear, pentru a avea sansa de a se dezvolta normal ca orice alt copil.
\nCostul unui implant cohlear este de aproximativ 25000 €, cu mult peste posibilitatile noastre financiare .
\nCa orice parinte ne dorim ca Patrick sa fie un copil normal, sa poata auzi si vorbi, iar acest lucru este posibil si cu ajutorul vostru
\nIi puteti darui lui Patrick sanse de a deveni un copil normal.
\nOrice donatie este un pas inainte pentru Patrick.
\nEu nu-l cunosc pe pitic, nu-i cunosc nici familia… te rog doar să-i citești povestea.
\nDacă vrei, daca poți, de tu consideri că merită… alege să ajuți chiar și doar cu un leu. Și un leu contează…
\nAm pus mai sus adresa blogului deschis pentru Patrick, aici ai contul de Facebook al mamei lui, în caz că ai vreo idee de a-l ajuta.
\n", "protected": false }