*promit sa nu ma dau destept.
\nUite, am facut acum 30 de ani. Nu-s nici batran dar nici vreun boboc de trandafir nu mai sunt (bine, si cand am fost boboc eram de petunie…), pot sa spun ca pana acum am trecut prin 3 faze:
\na) 14-20 de ani – TRE’ SA PLEC DE-ACASA! Sunt anii aia in care te simti incarcerat, in care trebuie inca sa asculti ce vor batranii, sa le faci pe plac; te controleaza, te cicalesc, ii simti ca gandesc pentru alte vieti si alte timpuri; prea protectori, prea chitibusari, te freaca la cap cu fel de fel de chestii inutile (cum ar fi scoala…) si e clar ca nu te inteleg;
\nb) 20-30 de ani – BINE C-AM SCAPAT! Te uiti la parinti si ii vezi altfel; iti dai seama ca n-ai primit aia sau halalalta pen’ ca nu aveau de unde, incepi sa le vezi problemele, incepi sa le accepti faptul ca si ei sunt constransi de diferite sine ale vietii. Cel mai important insa, incepi sa le vezi defectele si mai ales sa le accepti. Intelegi ca sunt si ei oameni, ca e normal sa faca si ei greseli si realizezi cat s-au luptat pentru tine.
\nc) 30-35 de ani – AVETI CEVA DE MANCARE? N-ai timp de nimic, munca si iar munca. Restaurantul ti-e bucatarie, fel de fel de neni imbracati in fel de fel de costume te intreaba ce vrei sa ingurgitezi, ti-aduc la masa si-ti iau banii. Dar parca sarmaua e sarma tot la mama acasa (am zis sarma nu saoarma), ciorba e mai acra si mai gustoasa la mamica in bucatarie… parca si omleta are alt gust daca-i facuta de mama!
\nLasand la o parte “halaul”, incepi sa te re-apropii de ai tai. Ii suni mai des, le ceri sfatul mai des, incepi sa-i ajuti si mainile de ajutor pentru ei sunt mai multe si mai saritoare.
\nd) 35-40 de ani… kip in taci si vedem, am zis ca nu-s boboc de trandafir da’ nici smochina confiata n-am ajuns…
\nRevenind… stiti unde cred ca facem cele mai multe greseli? Si sunt convins ca si parintii nostri au facut aceleasi greseli ca si noi… In perioada de pana in 20 de ani. Atunci spunem cele mai dure lucruri, cele mai stridente comentarii, atunci ranim cel mai adanc.
\nSi daca ne duce capul, atunci sau ceva mai tarziu, gasim in noi puterea sa vedem ca sunt si ei oameni si ca sunt sanse ca ei sa aiba dreptate si nu noi… Si mai mult, daca putem sa LE RECUNOASTEM LOR asta e si mai bine.
\nCea mai importanta parte a relatiei asteia este comunicarea. Si da, e bine sa comunici cu prietenii tai, cu iubita sau iubitul, cu vecinul de palier sau cu motorul de la masina… insa e misto daca “te pui si la mintea batranilor”. Pentru ca (si aici va trebui sa ma crezi pe cuvant) sunt sanse mari ca ei sa stie mai bine decat toti ceilalti cu care ai tendinta sa comunici.
\nCand ai vorbit ultima oara cu parintii tai despre viata ta, problemele tale, sperantele si aspiratiile tale?
\n* din simplul motiv ca nu-s…
\n", "protected": false }