Mi se pare ironia perfectă, știi?
\nFaptul că-l eviți fix pe omul cu care ar trebui să vorbești.
\nAdică pe lumea asta ai puțini oameni care te-ar putea înțelege.
\nȘi există un singur om care ar înțelege fiecare vorbă pe care ai spune-o, fără să te chinui să-i dai o formă anume… dar tu te ascunzi de el.
\nAh, dacă citești de pe telefon dă-i un [PLAY IN BROWSER] și citește mai departe…
\n\nCe ziceam?
\nA, da, că e pe lumea asta un singur om care nu te-ar judeca nici atunci când i-ai spune cele mai intime fantezii, vise și perversiuni pe care le plimbi prin viață… dar tu fix lui nu vrei să-i spui nimic.
\nDacă ai lua oamenii la rând… ai vedea că unul singur ar ști să-ți spună ce ai de făcut ca să fii fericit, ca să fii fericită.
\nEste ironic până la lacrimi faptul că omul cu care ți-e frică să vorbești este singurul care te-ar putea face să fii bine.
\nDar tu folosești oglinda doar pentru a te pieptăna, a te spăla pe dinți și a-ți stoarce coșurile.
\nNu pentru a te privi în ochi.
\nNu pentru a te gândi la tine.
\nNu pentru a vorbi cu tine.
\nOmul care ar înțelege fiecare vorbă pe care ai spune-o… omul care nu te-ar judeca nici atunci când i-ai spune cele mai intime fantezii, vise și perversiuni… ești tu.
\nDar tu fugi de tine în loc să te accepți cum ești. În loc să te cunoști. În loc să te iubești așa cum ești.
\n… aici ar trebui să trag o concluzie deșteaptă. Dar n-am.
\nMai bine te las să-ți tragi tu concluzia. Dar nu mi-o spune, că nu despre ce cred eu despre tine este vorba aici. N-auzi că ție trebuie să-ți spui?
\n", "protected": false }