Ăsta e un text care vorbește cu copții.
\n\n\n\nCu cei care nu mai au 20 de ani. Au, așa, de la mid 30 în sus…
\n\n\n\nCare au strâns deja destui ani ca să fi înțeles deja cum e viața.
\n\n\n\nȘtii cum merge. Găsește undeva un colț liniștit, ia-ți trei minute, dă-i un <play> și citește…
\n\n\n\nTextul ăsta vorbește cu cei care știu, deja. Cu cei care și-au pus în cui așteptările. Cu cei care s-au resemnat. Cu cei care s-au împăcat cu ce au. Cu cei care-și refuză să iasă din propriul eu, pentru că așa e mai bine sau așa e mai comod ori așa e mai bine.
\n\n\n\nTextul ăsta vorbește cu cei care-s proprii prizonieri.
\n\n\n\nOameni pe care nu-i înțeleg. Sau, mai bine spus… îi înțeleg foarte bine, dar nu le înțeleg alegerile.
\n\n\n\nOamenii ăștia sunt OAMENII NU.
\n\n\n\nSinguri sau cu relații. Însurați. Sau divorțați. Măritate sau divorțate.
\n\n\n\nOAMENII NU sunt cei pe care Timpul a avut… timp să-i tocească.
\n\n\n\nA avut timp să le tocească curajul de a încerca lucruri noi.
\n\n\n\nSă le macine dorința de a se mai lăsa duși de necunoscut, de câte o nebunie de moment.
\n\n\n\nSă le taie complet cheful de a ieși din ritm.
\n\n\n\nOamenii ăștia de care spun eu acum sunt, mulți dintre ei, oameni realizați. Oameni cumva mulțumiți de unde și cum sunt. Oameni care fac ce și cum trebuie astfel încât lucrurile din viața lor să fie așa cum e bine să fie.
\n\n\n\nAm mulți prieteni așa. Câteodată îi bat la cap și, dacă insist destul de mult, reușesc să-i scot pentru câteva ore și să-i arunc din câte un avion în mișcare, să-i sui pe un jet de apă care nu știe să meargă niciodată drept sau să-i leg de un zmeu care-i zboară peste ape.
\n\n\n\nȘi-atunci, pentru ei, experiența respectivă devine un punct de reper în viața lor, doar și numai pentru faptul că, în rest, au făcut doar ce a trebuit, ce a fost bine, ce era normal să facă. Nu asta. Nu nebunia asta.
\n\n\n\nTrec ani și-mi tot pomenesc de nebunia respectivă, și-mi mulțumesc pentru ea de parcă le-am dat un rinichi în plus. De parcă nu s-ar fi putut duce singuri să sară cu parașuta. De parcă eu îi împingeam să ia bilete la greci, la același hotel, de 10 ani.
\n\n\n\nOamenii ăștia, oameni buni dealtfel… ratează.
\n\n\n\nOcazii.
\n\n\n\nȘanse.
\n\n\n\nBucurii.
\n\n\n\nȘi dacă viața-ți merge înainte… dar tu îi ratezi bucuriile, e ca și cum dai <skip life>.
\n\n\n\nNu mai refuza.
\n\n\n\nNu mai spune NU! din oficiu.
\n\n\n\nNu te mai teme de nou, chiar dacă te simți vechi.
\n\n\n\nNu te mai gândi de trei ori, la fiecare mic pas.
\n\n\n\nDa, mă, riscă puțin, că ai o singură viață, futu-i!
\n\n\n\nCă de-aia ne tot certăm…
\n", "protected": false }