Oamenii mari și frumusețea lumii lor

{ "rendered": "

Am lucrat alături de oameni mari. Și de oameni mici.

\n

Mă uitam acum câteva minute la un portret pe care i l-am făcut Doamnei Carmen Tănase acum șapte ani. Mi-aduceam aminte cum am tras vreo trei-patru cadre și-mi ieșea clarul pe ochi și nu asta voiam, că oricine altcineva ar fi făcut fix așa.

\n

Și mi-aduceam aminte de stările prin care am trecut alături de ea.

\n

Cum a fost să mă întâlnesc prima oară cu ea și să-i zic Sărut-mâinile, doamnă! Vreți să luați loc?

\n

S-a uitat la mine contrariată, a zâmbit jumate și mi-a zis întinzând arătătorul spre mine: Tu sărută-mă, dar dacă mă mai iei cu doamnă și dumneavoastră o să-ți ronțăi o ureche.

\n

Și a stat toată ședința aia direct pe jos, cu un cot pe poșetă și unul pe perete. Ca în facultate.

\n

La momentul respectiv nu știam decât că e o mare actriță. Apoi, în timp, am învățat că e mult mai mult de-atât… am învățat că e un mare om.

\n

Am întâlnit doar câțiva oameni mari de-a lungul vieții mele. Și-ar fi de prost gust acum să-i înșir… dar știu că atunci când caut un etalon mă uit înspre ei și stiu cam în ce direcție să merg.

\n

Pentru că oamenii mari nu văd diferențe de clasă socială. Nu văd lipsa talentului în ceilalți. Nu le măsoară averile, de orice fel ar fi ele.

\n

Oamenii mari calcă aparențele în picioare. Ajută pe oricine li se ivește în față. Se opresc din ce fac și au o vorbă bună pentru orice suflet viu. Oamenii mari respectă. Protejează. Iubesc.

\n

Oamenii mari nu sunt perfecți. Dar sunt frumoși.

\n

Oamenii mari lasă întotdeauna urme frumoase în viețile celor care îi întâlnesc.

\n

Cât despre cei mici… sunt mic și eu, de ce să-i judec?

\n

\n", "protected": false }