As scrie mult pe subiectul asta, dar nu cred ca e cazul.
\nPe scurt: am avut un schimb maare de mailuri cu Mihai (o sa-i spun in continuare Mihai) aseara.
\nMi-a spus ca nu se astepta la un raspuns de la mine, mai ales intr-un post intreg. Si mai mult, nu se astepta la atatea mesaje de la cei care vin pe aici. Asta l-a facut sa-mi trimita primul mail, i-am raspuns pe loc (noroc ca eram on-line) si asa a inceput un schimb de mesaje chinuite (ale lui) si ingrijorate (ale mele).
\nCand am vazut ca n-o scot la capat mi-am sunat un prieten psiholog, am stat cu el de vorba, am vorbit iar cu Mihai prin telefon (multicel) si pana la urma mi-am scos prietenul psiholog (merci Christian!) din casa si ne-am intalnit cu Mihai.
\nRezultatul: e pace.
\nFaza misto a fost ca azi-noapte Christian (psihologul, zic) a reprodus in parte vorbele mele si ale voastre, deci la facultatea asta a lor de creieristi ii invata si lucruri de bun simt, nu numai complicaciuni…
\nDupa cum spuneam, e pace. Aseara ma cam panicasem caci Mihai tot vorbea de pastilele alea (mama lor de somnifere!) si nu stiam ce sa-i mai zic. Acum… e mai bine. Ca n-o sa-i fie bine o buna perioada… asta stim cu totii, dar am scapat de spectrul pastilelor.
\nRevenind la lumea larga, Christian imi spunea aseara… daca oamenii ar mai fi inclinati catre comunicare ca inainte, genul asta de drame nu s-ar mai intampla.
\nNu e vorba de internet, de comunicarea virtuala, de ritmul vietilor noastre, e vorba pur si simplu de instrainare.
\n“Tu te-ai instrainat, esti mai singuratic decat inainte sau…” asta era intrebarea pe care as fi pus-o in mod normal.
\nDar nu e cazul, la cum ati reactionat este evident ca ati ramas oameni, ca ati reactionat, ca ati venit cu sfaturi.
\nIn numele lui Mihai va spun “multumesc!“.
\n", "protected": false }