Dă-i [play] și hai să stăm puțin de vorbă…
\n\nNe spun tot timpul să fim fericiți, să ne mulțumim cu ce avem.
\nȘi-am încercat asta mult timp, pe cuvânt. Doar că nu te învață nimeni cum.
\nAdică… nu-ți explică nimeni mecanismul prin care să te mulțumești cu ce ai și să fii fericit.
\n\nEi, când ai 20 de ani și tot ce ai este o Dacia Break vișinie nu prea poți, oricum ai face, să te mulțumești cu asta, să fii fericit cu asta.
În ce am spus mai sus e un adevăr și o prostie.
\nAdevărul? Orice ai face nu poți fi mulțumit forever cu o Dacie veche. Fie ea oricât de vișinie.
\nProstia? Că nu poți fi fericit cu o Dacie vișinie veche.
\nAșa-i, oamenii sunt făcuți să vrea să aibă mai mult. așa suntem construiți, așa a apărut progresul, așa am reușit să evoluăm și ca indivizi și ca societate.
\nE normal să vrei mai mult, să tragi mai mult, să te agiți mai mult pentru a reuși – cumva – să simți că evoluezi.
\nÎn același timp, însă, cred că greșesc enorm cei care leagă această evoluție de fericire.
\nȘi o să te rog să-mi ierți trufia de a raporta la mine povestea… îmi aduc aminte cu drag de multele clipe fericite trăite cu Dacia mea vișinie. Momente care nu au fost mai puține decât cu Citroenul sau cu BMW-ul. Au fost momente altfel, momente de care îmi aduc aminte cu mult drag, și-mi revin în memorie subliniind o chestie pe cât de simplă… pe atât de puternică: eram fericit.
\nCred că din confuzia asta greșită apar multe frustrări… ajungem cumva să ne repetăm că trebuie să avem mai mult, tot timpul mai mult, pentru a fi fericiți. Și e greșit.
\nE normal să ne dorim mai mult, e cumva vorba de o evoluție.
\nDar asta nu înseamnă că în evoluția asta nu ne putem bucura de fiecare treaptă în parte, fiecare nivel la care am ajuns ne poate duce la momente în care să simțim, să realizăm că suntem fericiți…
\n", "protected": false }