… pe astia de-si abandoneaza copii. Nu voi fi ala de va arunca primul cu piatra, nu asta vreau, doar ca pur si simplu nu-i inteleg.
\nIn mijlocul Disneyland-ului, cu fiica-mea de mana, inconjurat de copii cu parinti in dotare imi vin in cap toate cele invatate de-a lungul timpului despre comportamentul uman.
\nCum ca barbatul se uita la femeia cu sani mari pentru ca aceasta are sanse mai mari sa-i hraneasca bine copilul… cum femeia se uita la barbatul cu muschi pentru ca el are sanse mai mari s-o apere de ursul grizzly… si tot asa…
\nAs putea continua dar cred ca toti am auzit macar o data in viata despre conditionarile comportamentale ale oamenilor, conditionari ce reflecta grija in primul rand inconstienta, imprimata in ADN, a omului catre puiul sau.
\n\n
Dar oare ce mecanism ii determina pe unii sa-si abandoneze copii?
\nNu incep acum nici cu apologia gen “ce bine e sa ai copii!”, fiecare cu planul lui de viata, cu stilul lui de a-si privi viata si crezand in “ce mi-e bun mie poate ca altuia nu-i bun” ma manifest rezervat in problema asta.
\nDar daca stii ca nu vrei copii, daca stii ca nu-ti va placea sa-i cresti sau ca nu vei avea cu ce, atunci de ce nu-ti pui o caciulita, de ce nu iei o pilula?!
\nPentru ca pruncul ala n-are nici o vina ca il tarai fara vointa pe lumea asta… se va naste intr-o lume rece, fara caldura data de sentimentele parintesti, va avea toate sansele sa se abrutizeze din cauza unui sistem cretin de ingrijire.
\nPedeapsa? Stie cineva care e?
\nEu as spune simplu: faci copii si-i arunci? Bun, dupa primul aruncat va iau si ovarele si hranesc porcii cu ele. Asa nu chinuim suflete nevinovate si va puteti tavali si voi in voie…
\n\n", "protected": false }