Dă-i un [PLAY]. Dar dacă ești deja părinte s-ar putea să nu-ți placă… textul, nu piesa.
\n\nAr trebui să le dăm aripi. Copiilor, zic. Noi le tăiem aspru, din rădăcină, ucigându-le cinic visele. Spunându-le că aia nu pot, că aia nu-i frumos și că cealaltă nu-i voie.
\nLe sufocăm bucuria de a trăi sufocându-le plămânii cu fricile noastre… că cine-i bun e prost, că facerea de bine-i futere de mamă, pardon my french.
\nLe acoperim ochii cu ambițiile noastre idioate de a avea, nu de a face. De a deține, nu de a trăi. De a acumula bucăți de plastic, de lemn sau de pământ… nu de a strânge secunde și clipe de fericire.
\nLe legăm mâinile fedeleș, legându-le dorințele fedeleș. Le spunem să se facă doctori sau avocați, c-așa se fac banii, mamă!
\nLe punem de gât bolovanii dorinței de a face lucrurile care ne fac nouă pe plac. De parcă trăiesc să ne facă nouă pe plac… nu să fie ei fericiți.
\nȘi, deși știm că ne vor copia involuntar, tot îi vom lăsa năclăiți de micile noastre plăceri vinovate… să moară capra vecinului, de exemplu. Și dacă nu moare… s-o bârfim și s-o facem de rahat sistematic. Apoi să le zâmbim amabili peste gard, morții dânșilor de capră și vecin!
\nȘi, mai rău decât tot ce-am înșirat a infamie mai sus… stă treaba aia de-o dăm din generație în generație… chestia aia individualistă care-i convinge pe pitici că pe lumea asta sunt singuri. Că NOI e o minciună. Că EU e tot ceea ce contează.
\nȘi-atunci ajungem să trăim într-o țară unde NOI nu există. O țară plină de mulți EU care nu se suportă între ei. Pentru că n-au aripi, n-au posesii, n-au bani, n-au capre. Sau poate fix pentru că au.
\nAș vrea să fiu eu părintele care să fie mai bun de-atât.
\nAș vrea să știu că suntem noi părinții mai buni de-atât.
\nNu te întreb dacă ești. Singur, tu cu tine… știi deja asta.
\n", "protected": false }