Dă-i [play] și citește…
\n\nNu știu când în istoria românilor s-a rostit blestemul ăsta.
\nOr fi aruncat peste noi blestemăția asta nenorocită otomanii cu semilunile lor ofensive, sau poate slavii de la sud… sau or fi fost chiar tătarii de trecură pe la nord… nu stiu.
\n\n
\n",
"protected": false
}Un blestem cu atât mai puternic pentru că e unul simplu: să iubiți să urâți.
\nȘi-așa facem.
\nPoate ca eu – fiind doar pe jumătate român – pot vedea mai bine motivele pentru care românii merită să fie iubiți.
\nȘi poate ca eu – simțind totul ca un român – simt câtă nevoie au românii să fie iubiți.
\nSau poate că nu, poate că mă mint.
\nDar… blestemul ăsta e lipit de noi ca ceața de pădure într-o dimineață rece de primăvară.
\n\n\nSă iubiți să urâți.\n
Nu știu cum se întâmplă dar românul are o putere supranaturală în a vedea orice mica imperfecțiune mult mai mare decât orice reușită adevărată.
\nȘi folosind acea mică imperfecțiune reușește să urască întregul.
\nȘ-așa izbândesc ai noștri să trăiască intr-un univers pe care și-l urăsc.
\n\n\nSă iubiți să urâți.\n
Țara e de rahat, orașul e de rahat, serviciul e de rahat, familia de rahat, eu sunt de rahat, el e de rahat… lumea întreagă? De rahat! O urâm!
\n\nIntră pe Fb. Dacă al nostru are de ales între a-l lăuda pe X pentru ceva mișto sau a-l critica pe Y… păi de nu mi ți-l ia pe Y la niște măciuci de n-are aer… Că a făcut X ceva bun nu e interesant, ducă-se pe pustii!
\n\nȘi unde ajunge el luând la șuturi în cur întregul Univers? Ajunge să trăiască în lumea pe care tot afirmă că o vede: o lume de rahat.
\nRezultatul direct? Nefericire.
\nPentru că nu există om să trăiască fericit intr-un Univers de rahat.
\nȘi -atunci… și mai multa ură.
\n\nRomânii sunt oameni frumoși, foarte mulți dintre ei.
\nFrumoși și pe-afară dar și pe dinăuntru. Mai ales pe dinăuntru.
\nVezi asta când blestemul ăsta pălește și apuci să fii luat de mână și tratat după sufletul unuia dintre ai noștri.
\nDar pauzele astea de la ură sunt din ce în ce mai rare…
\nPentru că blestemul pare mai puternic ca niciodată.
\n\nCu toate că am început să cred că nu ne-a blestemat, de fapt, nimeni.
\nNe place să urâm. Unora dintre noi… pur și simplu ne place așa.
\nDacă e neam blestemat e doar pentru că ne-am blestemat singuri la ură.
\nDacă nu e… ar fi bine pentru neamul ăsta să lăsăm ura.
\nS-o abandonam acum, repede, să ne lepădăm de ea dintr-o singură mișcare, să învățăm să ne privim din nou în ochi, să vedem lucrurile bune din ceilalți și să începem să iubim… să iubim.
\nPentru că altfel… e blestem.
\n\nSă ai o după-amiază de sâmbătă cât mai bună. Să fii bine. Și să fii iubit. Sau iubită.
\n\n