N-ati mancat salam cu soia cu noi!

{ "rendered": "

Mi-aduc aminte ca dupa Revolutie au fost multi romani care s-au intors acasa. Oameni normali sau dintre cei care au devenit ulterior publici, s-au intors de peste mari si tari la glie, cu dor si emotie.
\nCe a spus parte buna din romanimea care a stat sa sufere din cauza retardului academician si a distinsei sale sotii oligo? “Bine ca v-ati intors acum, cand e bine, da’ n-ati stat cu noi aici, sa mancati salam cu soia, asa ca nu va dati prea importanti caci nu veti fi bagati in seama!”.
\nO fi fost orgoliu, o fi fost oftica, o fi fost corect sau nu… stiu sigur ca parte buna din sentimentul ala se numea invidie.

\n

Si cred ca asta e valabil si-acum… unii rad de capsunarii romani plecati in Spania, sau de constructorii romani din Germania, de barmanii din Franta sau de mai stiu eu ce alte meserii imbratisate de cei plecati de la noi. Dar am impresia ca nu e chiar rasul lor…

\n

De la ce-mi veni ideea… multi au impresia ca dorinta omului de a pleca se bazeaza numai pe nivelul starii de bine pe care il are. Deci, daca nu-i e bine atunci pleaca. Daca nu e incadrat social atunci pleaca. Daca nu se descurca la noi atunci pleaca.
\nNu zic nu, dar la multi decizia asta se bazeaza pur-si-simplu pe dorinta de a trai si altceva… de a vorbi cu alte feluri de oameni, de a vedea alte locuri, de a experimenta si altceva.

\n

Si cred ca aici intervine invidia… pentru ca cei ca noi, care stau pe langa casa omului, care se tin de serviciul lor, care pleaca din oras pentru doar cateva zile la munte, mare, la tara sau mai stiu eu pe unde… cei ca noi se uita uneori cu jind la povestile despre oameni care au ales sa lupte pentru a-si gasi fericirea.
\n
\nDecat sa fiu barman pe nu-stiu-unde prin lume mai bine stau pe fundu’ meu acasa! … dar se gandeste totusi ca parca a fi barman la Miami nu e chiar la fel cu a fi manager de raion la Real Berceni…

\n

Am prieteni care au plecat care-ncotro. Marius si Geta, amandoi cu job-uri bune in Bucuresti au lasat tot pentru a pleca in lume. Acum sunt in Tailanda, au o clatitarie pe plaja (adica un resou electric, 4 umbrele de paie si doua mese de bambus), au facut si-un copil acolo si… sunt fericiti! Mai fac impreuna cele 2.000 euro ca si pana cand au plecat? Nici gand! Fac bani cat sa aiba sa manance si sa traiasca acolo. Dar se pare ca asta le ajunge si nu s-ar intoarce nici in ruptul capului.

\n

Prietenul “Unguru'” a plecat in State acum vreo 5 ani. A avut o perioada in care dimineata lucra in constructii, ziua era sofer de taxi si noaptea parca masini la un hotel de 5 stele. In Romania nu era vreun lenes, muncea si-aici de se rupea, dar… Ba, diferenta e ca seara, cand ies la plimbare cu negresa mea (da, acum e combinat cu o sistera) beau un cico rece pe promenada aia lunga din Florida, de-o vezi tu prin filme. Si asta e doar o chestie, mai sunt multe lucruri aici care ma fac, pur-si-simplu, fericit!

\n

Si mai am exemple, nu le intind acum ca nu asta era vorba…
\nCe vreau eu sa spun: cred ca ar fi mai bine pentru toti daca am fi in stare sa vedem lucrurile asa cum sunt si sa-i respectam pe cei care au avut puterea sa plece de nebuni in lume pentru a-si cauta fericirea.

\n

Capsunari, zidari, taximetristi, spalatori de vase, barmani, ingineri, profesori sau doctori… cu totii au ceva care merita respectat: puterea de a lupta penu fericirea lor.

\n

Si este evident ca nu vorbim aici de cersetorii, spargatorii, jefuitorii si smanglitorii care au plecat in cele 4 zari de la noi… cu acelasi respect ii privesc si pe ei. Si cu cate o pereche de catuse.

\n", "protected": false }