Ca sa explic aparenta dezordine de mai jos nu-mi trebuie foarte mult. M-au intrebat multi cum scriu, cum incep, de la ce cresc postul, daca il am in cap inainte sa-l public sau il astern pe masura ce-mi vine…. Nu e o regula, nu e un sfat, nu e o linie de urmat, e… pur-si-simplu felul meu de a scrie.
\nInca un fel de a va invita in backstage, de a arata mai mult decat un post… cred ca e inca o treapta mai sus pe scara comunicarii, sa inviti omul in casa ta, sa vada cum se fac lucrurile la tine.
\nSper sa va placa.
\n[orice-ar fi, inainte sa citesti da-i PLAY]
\n\n[gata, telefonul e dat pe mukles, am gasit piesa, stiu sigur ca nu ma bazaie nimeni in urmatoarele minute…]
\n[varianta 1]
\nCred ca intr-un fel fac rapel la postul de mai devreme… si de obicei nu continui pas-dupa-pas cu acelasi subiect.
\nDar, de fapt, imi dau seama acum ca e alt subiect… cred ca e si starea asta ciudata, azi am avut o zi echilibrata perfect. O zi in care m-am dus la munca, toate lucrurile s-au legat, toata lumea si-a facut treaba, am plecat acasa obosit dar cu un plescait de multumire.
\nA fost ca si cum as fi baut cafeaua din doua guri mari. Prima gura a fost delicioasa, s-a simtit si aroma cafelei, si gustul laptelui gras, dulce atat cat trebuie… la a doua gura, intaratat si de promisiunea primei guri, am avut asteptari prea mari. Si chiar si daca nu le aveam tot as fi fost socat de amaraciunea gustului care mi-a asaltat brutal papilele gustative. Am plecat spre casa…
\n[nu, nu-i bine, m-am lungit ca prostul, am incarcat cu amanunte palpabile si am pierdut starea. De la capat.]
\n[varianta 2]
\nAcorduri de chitara. Cumva asimetrice dar pastrand un ritm. Intra – parca completandu-le – o voce calda. O cunosc de multa vreme dar inca ma mai mira caldura. Nu stiu de ce… parca as putea jura ca omul asta este un uman bun.
\nZi grea? Nu, dar una duala, si brutala prin extremismul dualitatii ei. In prima parte am muncit. Mic, harnic, atent, inconjurat de alti mari sau mici – dar harnici toti – am facut o treaba de care noi suntem convinsi ca vom fi multumiti. Si dupa forta data de o treaba bine implinita m-am relaxat caci m-am simtit puternic, am lasat garda jos si am lasat lumea sa-mi intre in zona de siguranta. Doua batai intamplate in fata mea, doi oameni pentru care lumea se micsorase pana la limita celor doua masini ale lor cu care blocau Piata Victoriei in timp ce se ciomageau. De obicei intervin sa calmez lumea dar la cum s-au dat jos amandoi si s-au luat sincron de guler mi-am dat seama ca-si doreau sincer asta… treaba lor.
\nPe Vacaresti am vazut cu incetinitorul cum a venit moartea unui tanar. Dacia SuperNova aia rosie cu rotile blocate in franare, cu fumul ala gros care iesea din cauciucuri, scrasnetul oribil si saltul disperat al tanarului mi-au ramas intiparite in memorie ca un film in slow-motion prost despre accidente rutiere. Moartea a venit dar n-a reusit sa il inhate. De data asta nu. Si de-atunci ma gandesc secunda de secunda… “Oare pe mine cand a fost aproape sa ma inhate ultima oara?“. Si nu sunt ganduri negre, nu, nici gand!
\nE un calcul aproape matematic, o schitare sumbra, poate, a unui viitor care ar fi putut deveni prezent. Oare fac totul cum trebuie?
\n[ nu, nici asa. Am devenit mai personal, am dat stare, asta-i bine. Dar acum sunt egoist, vorbesc prea mult de mine. Si m-am alambicat mult… in plus nu am ritmul muzici… Hai, de la capat! Mai simplu]
\n[varianta 3]
\nStiti crucile alea de pe marginea drumului? Alea mici, impodobite uneori cu flori, mici si negre, uneori au si poza omului care a fost sa nu mai fie… le stiti, sunt sigur. Asa cum le stiti si pe cele din cimitir, alea mari, de multe ori sunt pereche… una de lemn, facuta in pripa de familie, si alta de piatra, impozanta si… facuta sa reziste, de parca secolele tin cont de noi, oamenii-furnici… le stiti si pe-astea, clar.
\nVa ganditi cate cruci se fac in fiecare zi? Mici si mari, simple prin duritatea prezentei lor, altele mai complicate, mai sofisticate, de parca ajunge sa mai conteze dupa ce pleci cat de sofisticat le rascolesti amintirile celor care te iubesc…
\nVa ganditi cati dintre cei pentru care s-au facut crucile fabricate astazi se asteptau la asta? Cati erau pregatiti sa primeasca azi o cruce? Sunt convins ca foarte putini… restul erau total nepregatiti, aveau problemele lui astazi invartite in cap, iubeau si urau, faceau lucruri… traiau. Dar oare faceau ce trebuia facut, faceau lucrurile corecte, asa cum trebuie? Oare acum regreta ca n-au sunat sa-si ceara scuze sau sa ierte, oare acolo unde sunt simt ca erau lucruri care trebuiau facute altfel?
\nOare… eu, acum… pot face ce trebuie? Sunt in stare?
\nDar tu… tu poti? Nu-mi spune mie, lasa comentariile acum… pune mana si fa ce stii ca trebuie sa faci. Poate calci pe mandrie, pe sentimentul ca dreptatea e de partea ta, poate calci pe dusmanii mai vechi sau mai noi… nu stiu, fiecare cu crucea lui.
\nSi bine-ar fi ca atunci cand crucea fiecaruia vine… acel uman sa fi facut ce trebuie, cand trebuie. Pentru el, pentru ai lui…
\nHai, nu va intristati, inca nu ne-a venit crucea. Si cand va fi sa vie… vie-se!
\n[m-am indepartat de la subiect, am folosit starea data de aproape-accidentul ala care m-a marcat si am exprimat altfel. Nici rau-nici bine. Doar sincer. Cred ca trebuie sa ma multumesc cu asta. Si tu la fel. Sau nu…]
\n", "protected": false }