Prin 95-96, cred, ne petreceam o parte din timpul liber într-un bar.
\nBarul Bar. Nu fac mișto, așa îl chema pe bar… Bar. 😀
\nUndeva aproape de ASE, aproape de Dorobanți, pe Ernest Broșteanu, parcă.
\nUn băruleț simpatic, la demisol, în care intrai printr-o curte mică, dacă-mi aduc aminte bine.
Stai, dă-i și-un <PLAY>, zic…
\n\nEra lume multă, majoritatea studenți și la ora la care mergeam noi nu era nici gălăgie și nici liniște… era mișto.
\nAcolo am cunoscut primul dintre puținii oameni făcuți să fie gazde.
\nPatronul locului, un om solid, un bărbos care la prima vedere părea balaur.
\nDar apoi, după ce te așeza la o masă, cumva făcea ursul carpatin să te relaxezi, să te simți binevenit.
De-a lungul vieții am mai cunoscut câțiva oameni făcuți să fie gazde. Dar puțini.
\nMulți dintre cei care-și fac genul ăsta de afacere sunt atât de încordați după bani încât uită de hospitality și se focusează pe jepcality. Japcă, zic.
\nȘi dacă nu e japcă e totul despre bani, fără suflet, fără gândul că locul ori localul respectiv este deschis astfel încât cineva să se simtă bine și să dea mulțumit banii pe serviciul respectiv.
Ei bine, ursul despre care spun acum era fix genul ăla de gazdă.
\nȘi dacă mă întrebi acum… nu prea sunt sigur că eram noi niște clienți pe care să-i vrei la tine acolo: nema bani dar mult timp liber.
\nLungeam un Pepsi de cred că mai mult apuca să se evapore decât să bem din el…
Totuși, omul ne întâmpina de fiecare dată cu același zâmbet liniștit, schimbam o vorbă, făcea o glumă.
\nȘi era întotdeauna amuzant cum un urs ca el reușea să se strecoare prin spațiul intim al unui bar de la demisol.
Barul Bar din Romană.
\n", "protected": false }