Ah, ce mi-ar fi plăcut să fie așa. Să fi reușit să structurăm școala din România astfel încât fim mai buni decât suedezii. Sau măcar ca ei…
\nDin păcate n-am reușit. Iar pandemia asta ne afectează și mai tare: În România, unul din trei elevi nu a avut acces la resursele educaționale/școală în timpul situației de urgență și alertă.
\nSec. Rece. Trist. Așa stăm acum.
\nSigur, am văzut că se mișcă și autoritățile, au demarat un program din ăsta mamut de dotare a școlilor. Dar durează.
\nȘi e cu atât mai bine cu cât se implică și mediul privat.
\nVodafone intervine în poveste și pornește în perioada asta un program tare mișto, Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă.
\nCe înseamnă asta?
\nDupă ce Școala din valiză a dotat profesorii cu laptopuri și elevii cu tablete, programul ăsta vine să extindă și mai mult sprijinul.
\nMai mult, s-au pus bazele unei biblioteci digitale, a unui set de programe de îndrumare și, în plus, s-au structurat niște cursuri speciale (cum le-ar zice francezul… masterclasses).
\nOrice om viu are ocazia să doneze doi, cinci sau zece euro pentru programul ăsta. Iar Fundația Vodafone va dubla donația respectivă.
\nCumva… putem face treaba asta împreună.
\nDoar să vrem. 🙂
\n\n", "protected": false }