Evenimentul a fost scurt și intens, am apucat să postez deja una-alta pe pagina de Facebook.
\nDar acum o iau mai pe larg și pun mai multe imagini, nu doar ce-a fost pe circuit.
\nTotul a început în Piazza di Roma din Modena, unde era amplasat cartierul general.
\nPiața asta este superbă.
\nDar ei au făcut-o perfectă:
\n\n\nÎn domurile astea albe din poza de mai sus am testat Gran Turismo Sport pe toate variantele de setup pe PS4.
\nCu controlerul nativ al consolei este așa cum te-ai aștepta. După ce te obișnuiești și înțelegi răspunsul mașinii, începi să îmbunătățești și timpul.
\nCu volan și pedalier Thrustmaster T-GT (plus scaun Recaro și o construcție SF rotundă) devine și mai interesant. Cu force-feed-back-ul dat de motoarele electrice brushless ale Thrustmasterului… jocul este spectacol curat. Și este uimitor cât de bine reușește jocul să imite comportamentul mașinilor reale.
\n\nNu, chestia asta nu e de vânzare cu totul. Doar Thrustmaster T-GT este de vânzare. Doar vreo 800 de euro. Au!
\nCea mai spectaculoasă chestie a fost Full-VR (volan și pedalier Thrustmaster T-GT + cască de realitate virtuală).
\nLa faza asta te cam ia capul. Te simți ca în mașină, rotești capul în orice direcție și imersia este completă și spectaculoasă. La început te cam copleșește senzația, dar când începi să ataci timpii și ești atent la joc, totul este incredibi de intens, te simți ca pe circuit.
\nTotuși, am văzut câțiva invitați cărora varianta cu VR-ul le-a cam întors universul pe dos, n-au reacționat foarte bine. E de probat și de văzut cât de dispus este al tău creier să fie înșelat în felul ăsta.
\nEi bine, după ce ne-am acomodat cu jocul, ca să vedem cât de bine reușește Gran Turismo Sport să copieze comportamentul unor supercaruri din viața reală… am ajuns la Autodromo di Modena. Sau, pe scurt, ne-am dus în Rai:
\n\nAm făcut între noi un concurs contra-cronometru cu Huracanul și cu AMG-ul GT pe un circuit ce cuprindea o linie de accelerare de până la 180km/h, apoi un traseu sinuos, având la sfârșit o zonă de drift de 360 de grade. Din 70 de oameni am scos cel de-al doilea timp.
\nM-a leșinat mașina asta… un AMG GT.
\n\nMă rog, nu că Huracanul n-ar fi senzație…
\n\nA urmat apoi ieșirea pe circuitul complet cu un animal cu care m-am mai distrat pe alte două circuite spectaculoase: Istanbul Motorpark și un circuit privat de gheață din Finlanda.
\nDe fiecare dată bestia asta m-a făcut să urlu de nebun… nici de data asta nu s-a dezis: Porsche 911 Carrera 4 GTS.
\n\nA urmat un BMW M2 Formula. Apoi am trecut la categoria avioane.
\n\nIncredibil ce senzații îți oferă nenorocirea asta de Lamborghini Aventador. E foarte ușor și are 740 de cai putere. Oare ce-ai mai putea dori de la viață? 🙂
\n\nEi bine, și-am ajuns la categoria “Să mă bată mamaaaa!”. BMW M6 GT3.
\n\nDacă până acum au fost mașini și avioane, chestia asta este ceva os de extraterestru. Dar deja nu mai vorbim de supercaruri ci de adevărate mașini de motorsport.
\n\nConcluzia: se compară mașinile din Gran Turismo Sport cu supercarurile din lumea reală?
\nComportamentul este foarte apropiat, da. Plecând de la gripul pe diversele suprafețe de asfalt și până la frânări succesive și transferuri de mase… da, jocul imită foarte bine viața reală.
\nSeara, la evenimentul de lansare, am avut ocazia să stau de vorbă cu șeful departamentului de implementare reality de la Polyphony și-mi spunea omul că a terorizat toți piloții la care a avut acces. Incluzându-l în listă și pe…
\n\nȘi o chestie foarte mișto pentru mine… l-am cunoscut și am apucat să stau de vorbă câteva minute cu Kazunori Yamauchi, CEO-ul Polyphony Digital, compania care a inventat și a făcut din Gran Turismo un succes. Omul este incredibil de modest și de prietenos…
\n\nDeplasarea asta a fost chiar mișto. Orașul Modena este de vizitat, jocul lansat este… rachetă, iar mașinile testate pe circuit… OZN-uri!
\nViața e frumos. 🙂
\n\n", "protected": false }