Dacă ai nimerit din întâmplare pe pagina asta, uite aici toată seria:
\n\n\nIubirea III – The distress signal
\n\n\n\nUmanilor, in primul rand: MERCI!
\nMa bucur ca v-a placut blognovela asta sau cum vreti sa-i spunem, nu ma asteptam la asa reactie din partea voastra. Sigur a fost si povestea in sine, si ma gandisem de atunci sa scriu numai ca inafara de faptul ca a ramas “al nostru” vai steaua lui in Viena nu mi se parea nimic exceptional, poate a fost si stilul usor tembel de a scrie… nu stiu, cert este ca am vazut ca v-a placut si asta ma face sa ma duc la nani multumit si-n noaptea asta.
\nDeci, voua va multumesc in primul rand.
\nAm de multumit si lui Catalin. Dupa telefonul de azi imi dau seama ca “superbul decolteu” ma va uri cel putin pana la sfarsitul zilelor dar omul nostru… sper ca ma va ierta. Lasand gluma la o parte, dupa ce a citit si comentariile voastre, dintre care 70% din “bou” nu l-au scos, m-a sunat si m-a cam persiflat, si nu e de condamnat.
\nAm de multumit si lui Mircea (stiu ca as putea sa ma uit in alta parte, m-as putea face ca uit si as fluiera catre boscheti dar nu-mi sta in fire), asa se vede diferenta pe care o facem unii dintre noi cand vedem televiziunile unde lucram ca pe un lucru, si persoanele care lucreaza in ele… in alt fel. Merci umanule!
\nVorbind de (si o sa folosesc termenul de care ati uzitat si voi) “fisurile din scenariu” as putea sa le iau pe rand si sa le (hai sa spunem) demontez. Dar daca vorbeam de un scenariu atunci va spun din start ca in unele dintre amanunte ati putea avea dreptate. Dar pentru ca intamplarea a fost reala nu cred ca mai are rost sa adaug ceva, cum mi-a povestit omul asa am spus si eu, cum am vazut (in mica parte cat am fost partas) v-am spus fix ce s-a intamplat.
\nAcum viata blogului isi revine la normal, sper sa mai veniti pe-aici cand aveti timp si chef, raman cu “ai mei” si-ale noastre zilnice nimicnicii…
\n", "protected": false }