Invidia.

{ "rendered": "

 Dap, cel mai intalnit sentiment uman in zilele noastre.

Uite-l pe distrusu’ ala ce masina si-a luat. Il stiu de cand era vai-steaua-lui, manca de pe jos si acu’ isi plimba dosu’ in Q7.

Ai auzit ca si saracul ala si-a luat casa? Da frate, si-a facut un P+2 la Obor, inainte ii ghiortaia burta ca manca semestrial si acum sa vezi ce minibloc si-a facut!

Da’ cu ce manechinuita umbla “halalalt” ai vazut? Fratioare, nu-l baga in seama nici femeia de serviciu si sa-l vezi acu’ la Bamboo ce-o plimba pe-aia de zici ca-i cu bicicleta prin parc!

Astea sunt unele dintre cele mai intalnite clisee. Dar eu sunt convins ca invidia e buna.
Nope, n-am plecat (cu capul) de tot, inca mai sunt pe-aici, va si explic.

Invidios fiind, ai doua variante: ori te roade invidia aia si-ti sapa santuri adanci in stomacel, stai si-ti mesteci la buze pana la zambetul perpetuu… nefacand nimic.
Si atunci sentimentul asta e completamente nociv, si pentru tine si pentru ceilalti.

Ori, tot din invidie si/sau de nervi, te pui pe munca tragi ca nebunu’ pana ajungi unde sau la ce ti-ai dorit.
Si atunci invidia ajunge sa se transforme in ceva productiv, te motiveaza, e un vector pozitiv in viata ta.

Cred ca atunci cand vezi un fost coleg de scoala, un prieten vechi, in sfarsit, un om care stii ca a plecat in viata de pe aceeasi pozitie ca si tine dar a ajuns mult mai departe, e cel mai bun moment sa te auto-evaluezi si sa te motivezi.

Asadar, sa va roada invidia… productiv!

Va roade?

\n", "protected": false }