Mai, umanilor, io sunt Tudor Chirila, sunt prieten cu Cabral si am aflat de cele intamplate. Desi sunt in vacanta, m-am gandit sa scriu ceva, dar am considerat ca n-are rost sa o fac pe blogul meu, ci aici, pentru ca i se adreseaza lui Cabral in mod direct si deschis, cu voi ca martori. I-am cerut parola si iata-ma:
\nCine decide calitatea unei glume? Publicul, nu? Cum se formeaza publicul? Cel calitos se formeaza greu, prin produse cu un continut care sa-l fidelizeze si sa-l faca sa vibreze si sa se armonizeze cu propriile opinii si credinte culturale si sociale.
\nExista, de asemenea, un public de joasa speta, format prin produse submediocre, care apeleaza la reactiile primitive ale individului. Un public redus la principiile spectacolelor de balci: “Uiteee! A cazut?? Caca, mama, pipiii? Muohahahahhaha”, un public pentru care facilul, vulgarul, flegma, umorul profund grotesc sunt singurele repere care creeaza un sistem de referinta. Un public imbecilizat de imbecili sau smecheri conjuncturali.
\nEste foarte greu sa lupti cu o asemenea morisca. Intotdeauna crimele, sangele si umorul “gross” au fost liderii in vanzarile media. Si cum traim intr-o lume de vanzatori…
\nDespre ce vorbim, insa, noi, aici? Se uita cineva de pe acest blog la astfel de oameni, altfel decat in mod intamplator? Gusta cineva glume incalificabile la adresa unei MAME? Isi bate cineva capul cu personalizarea vulgara a lui Dumnezeu? Nu cred. Cine vine aici vine pentru baiatul asta, Cabral, care a construit un spatiu unde incearca sa solidarizeze oameni cu aceleasi perspective. Oameni cu dorinte, idealuri, sperante sau nevoi circumscrise VIETII CIVILIZATE. In economia vietuirii acestui blog NU EXISTA personaje de duzina, care se entuziasmeaza la jignirile aduse statutului de OM sau profesiei de ACTOR.
\nDragul meu Cabral, eu admir foarte tare reactia ta, care pare desprinsa direct dintr-o sufragerie a unui apartament din Mayfair, Londra. Reactia ta – inexistenta practic, caci orice om cu mai putin sange rece si albastru ar fi reactionat violent si virulent – imi aduce aminte de anuntul familiei Forsyte la inmormantarea Irenei parca (memoria poate sa-mi joace feste, treceti cu vederea). Invitatia era scurta si concisa cu o mentiune la final: “Va rugam sa nu aduceti flori”. Pentru ca florile insemnau o posibila supraexprimare a durerii si compasiunii care ar fi putut produce un usor si ridicol spectacol. Iar aristocratii englezi nu se dau in spectacol. Reactia ta, Cabral, are tot ce-i trebuie unui gentleman englez: impersonalitate, umor, lehamite rece, scarba superioara.
\nAi gresit intr-un singur loc, domnule Cabral. Ai plecat de pe blog. Ti s-a demonstrat aici solidaritatea celor care te citesc. Stiu ca pretul platit pentru comportamentul tau impecabil e mare si te costa, dar NU POTI SA PLECI DE AICI. Ai creat o comunitate si nu e PUTIN. Lupta cu mitocania nu se da prin absenta sau retragere. Oamenii vor descoperi in continuare acest blog daca TU esti aici. Plus ca, stii, nici tu nu poti fara sa scrii. Iti arde buza aia groasa de negru din Berceni sa ii tragi un post pe blog. Absenta ta nu face decat sa ne tina memoria ocupata cu un incident al carui protagonist este un om, care prin natura celor intamplate, nu este demn de luat in seama mai mult decat ar face un suporter al lui Manchester cu o reclama la detergenti.
\nUite, mai umanule, io iti propun sa te intorci si sa-ti faci datoria fata de comunitate. Sau nu stiai ca ai o datorie? Pai, in cazul asta, iti spun eu: Stii ce se spune despre ciori? Sunt absolut indispensabile pentru ca ele curata mediul inconjurator de resturi si reziduuri. Poate ca blogul asta este si expresia CIORII care isi face datoria si ciuguleste mizeriile din jurul lui. In cazul de fata, cred ca e de prisos sa pomenesc reziduurile.
\nBun venit inapoi, parerea mea! 🙂
\n", "protected": false }