Dă-i [play] și citește…
\n\nEi îmi spun că, cică, n-ar mai fi prietenie.
\nÎmi repetă că lumea s-a schimbat, că trebuie să-mi văd de ale mele.
\nCă nu mai e timp de pierdut cu prostii, că trebuie să-mi setez clar scopurile și să mă uit doar după ele.
\nÎmi tot explică pe ton alarmat că la mine nu se gândește nimeni, că trebuie să-mi dau seama că dacă nu fac eu pentru mine… nu face nimeni.
\nÎmi dau exemple, din stânga și din dreapta lor, oameni care au fost prostiți de așa-ziși prieteni și au ajuns înșelați și dezamăgiți.
\nCu degetul întins acuzator către reprobabili imaginari îmi spun să n-am încredere în nimeni.
\nÎn nimeni.
\nȘi-acum stau cu ale mele gânduri și trag linie: decât cu scopurile împlinite și singur ca un cuc… mai bine uneori dezamăgit, alteori surprins plăcut sau nu, dar cu prietenii mei.
\nCare nu-s perfecți, că-s oameni. La fel ca mine.
\nȘi noi, oamenii, avem prieteni. Oameni, de cele mai multe ori imperfecți.
\nȘi e OK așa.
\nNu caut perfecțiunea. Caut prietenia.
\nȘtiu, naiv. Dar poate că-i mai bine așa…
\n", "protected": false }