\n
Se intinse peste mama lui si-si lipi urechea de gura ei.
Mama! Ii dadu doua palme usoare, capul ei se apleaca moale intro parte.
Ii desfacu febril capotul de casa si-i elibera gatul, o mai striga o data cu glas stins si in timp ce o mangaie pe fata mai suna o data la salvare.
“Doamna, v-am sunat acum 10 minute, din Giurgiului va sun, v-am spus ca i s-a facut mamei mele rau si a cazut in casa. Inca n-a ajuns salvarea, cat mai dureaza?”
[…] la trei intersectii distanta salvarea urla din sirene si karraie isteric un Tico care merge agale pe banda 2. Soferul fumeaza.
In capul soferului de la salvare se invalmasesc ganduri…
“De ce nu s-o da asta la o parte bai nene?! Daca eram politie si-ar fi luat masina in carca si s-ar fi suit pe gard cu ea, ma-sa de nisimtit!”
Dar nu e nervos… s-a obisnuit. Astazi a mai avut doua urgente de gradul zero si a fost la fel. De fapt… e la fel in fiecare zi. Ei se arunca in masini si incearca sa ajunga, traficul e ca o melasa rece care nu te lasa sa treci, santiere peste tot, strazi inchise si… nimeni nu se da la o parte! Fiecare merge in legea lui, nu conteaza ca e salvare, nu conteaza sirenele, nu conteaza flash-urile albastre si albe, ei merg in legea lor, in ritmul lor, uitandu-se tamp in oglinda si spunandu-si “Las’ ca ma trag la o parte dupa ce trec de intersectia urmatoare, ca n-o muri nimeni”.
Dar moare…
[…] A inceput sa-i apese mamei lui cu mainile peste piept, dar o face stangaci. Se blesteama in gand ca nu s-a dus la nici un curs de prim-ajutor si apasa in continuare pe pieptul mamei lui. Stie ca e rau, deja culoarea i-a disparut de tot din obraji… ganduri ii alearga ratacite prin cap si – nici el nu-si da seama de ce – ii apare in cap o secventa. De ieri… ba nu! De alaltaieri… Era la volan, nervos si transpirat, si-l stresa unu’ cu o salvare din spate. N-avea unde sa se bage, linia de tramvai e in lucru, pe banda 1 nu vroia sa se inghesuie ca il depaseau toti aia care se bagasera in spatele salvarii, avea de gand sa mearga asa pana in intersectia de la Dristor si apoi sa faca la stanga. Da’ nici astia din fata nu se dadeau la o parte, semaforul era “pe rosu”, asa ca stateau toti pe loc. Si pe deasupra ala cu salvarea din spatele lui continua sa urle din toate sirenele si sa-i dea cu faza lunga in ceafa. “Da’ mai lasa-ma ba in pace”, a zis nervos si a dat din mana a lehamite.
[…]Suna interfonul, ii intrerupe reveria. Sare repede, se impiedica si se loveste de un scaun, scaunul ii cade in fata, se impiedica iar de el, sare peste, ajunge la interfon si urla “Urcati repede, la 4!”, apasa butonul si pune receptorul la ureche ca sa-si dea seama daca s-a deschis usa. In receptor se aude “Vecine, ai lasat usa de la masina deschisa”…
\n", "protected": false }