Da, inafara de prostie, rautate, invidie… dispretul ne inunda, umectandu-ne creierele si mustind in ochii cu care privim si prin care suntem priviti.
\nNu te intreb, nu-ti spun Recunoaste!, stii ca nu-i asta felul meu. Eu iti spun aici ceva, de am dreptate… stii tu mai bine daca si ce e de facut. Dar hai sa facem un exercitiu: intoarce capul in orice directie vrei tu, priveste primul om si analizeaza-ti sentimentele, incearca sa-ti recunosti ce crezi tu despre el (revenim la exercitiul asta mai tarziu).
\nCe e de vazut?
\nDispret: Uite-l pe-ala cum a parcat masina.
\nDispret: Incredibil, frate, cum sa-ti pui pantofi negri si curea maro?!
\nDispret: Sefu’ iar se fataie pe-aici, plimba alea trei coli de azi-dimineata.
\nDispret: La radio discurs de la Guvern… mi-e scarba de astia, toti fura!
\nDispret: La tv un reportaj despre un pacient care a murit intr-un spital… Mi-e sila de doctorii astia, numai la spaga se gandesc!
\nDispret: Se face festivalul berii… exact de-asta aveam nevoie! Un festival al bunului simt nu aveam si noi!
\nDispret: Se face festivalul bunului simt… ca parca o sa schimbe festivalul asta nesimtirea astora!
\nDispret: Uite-l si pe-asta, s-a suit in lift si s-a pus in mijloc, de parca-i liftul lu’ tac’su!
\nDispret…
\nVreti sa continui? Mi-e simplu, veti vedea ca, in parte, gandurile nerostite au la baza dispretul. Asa suntem educati, asa ni s-a cultivat de mici (nu parintii, societatea), asa e mersul la noi… Nu e vorba ca nu apreciem, treaba se pune altfel… ori din dorinta de a crea un auto-confort psihic, ori din nevoia de a ne situa deasupra celorlalti intru multumirea propriului ego, cert este ca in mica sau in mai mare parte… dispretuim tot!
\nMai mult, nu dispretuim selectiv decat arareori, noi dispretuim totul in mod egal. Nu conteaza daca omul face bine sau nu, caci asta este alta discutie… Daca un individ merge cu punguta pe strada si strange solidele eliminate natural de cainele din dotare (adica strange cacatii), va fi imediat dispretuit. Da, poate ca de unii si apreciat, caci vad si inteleg ca omul face ce trebuie, dar acel gand de Bravos! va fi insotit imediat dupa de… Caine iti trebuia tie, sa stai cocosat si sa-i strangi cacatii! Vezi ce ziceam? Dispret…
\nSi care e problema?!, ar intreba prietenii mei, de-as avea discutia asta la un gratar… Problema este simpla: lipsa factorului constructiv. Atunci cand dispretuiesti te dezici din start, nu sunt problemele tale, nu sunt incluse pe to-do-ul tau, e treaba altcuiva.
\nSi, uimitor sau nu, mila si dispretul au un omniprezent numitor comun: scarba. Stiu, suna ciudat… cum sa-mi fie mila si scarba, in acelasi timp, de un om?! Uite fix asa, analizati putin ultimul moment al aparitiei sentimentului de mila. Cum e? Sunt sanse sa fie acolo si ceva urme de scarba? De dispret?
\nPai si-atunci cum sa nu te arunci in bratele fatalitatii, cum sa nu-l imbratisezi pe “Ce sa-i faci, frate, asa-i la noi!“, in loc sa incerci sa schimbi ceva?!
\nSi acum, ca incheiere… ne intoarcem la exercitiul pe care l-am propus mai devreme. Spuneam sa intorci capul, sa iei prima persoana care-ti iese in cale si sa vezi daca prin amalgamul de sentimente pe care le nutresti… se numara acolo si dispretul.
\nNu se numara*? Norocosule! Te dispretuiesc pentru norocul tau!
\n{* de obicei indemn umanii sa comenteze articolele. De data asta nu o fac… si motivul este simplu: inconfortul naste minciuna. E o regula de vanzare foarte simpla: Ce se intampla cu un client care a iesit din zona de confort? Te minte. (de aici).}
\n", "protected": false }