Din ploaie

{ "rendered": "

Dă-i [play] și citește…

\n

\n

El era un băiat ca toți ceilalți, doar că mai singuratic. De fapt… nu chiar ordinar, pentru că el avea acel je ne sais quoi ce le făcea pe fete să-și dorească să-l ia în brațe și să nu-i mai dea drumul.

\n

Avea aerul unui tocilar rebel, un băiat cuminte gone bad. Cu bagajul de cunoștințe, dialogul frumos și vocabularul bogat al tocilarului dar cu relaxarea, gândurile nasty și gesturile îndrăznețe ale golanului.

\n

Nu fusese niciodată îndrăgostit.

\n

Râdea de romance in the storm, de declarații de dragoste și de plimbările de mână prin parc.

\n

Era cu vreo patru sau cinci ani mai mare decât noi, iar noi… ne uitam la el ca la Monalisa… nu înțelegeam de ce toată lumea se miră și apreciază dar vedeam că toți o fac.

\n

Pe ea a întâlnit-o la mare. De fapt… e impropriu spus că a întâlnit-o… petrecuse noaptea în Neptun, la o fată ce se cazase la căsuțe în camping.

\n

Ieșind din căsuța respectivă tiptil, ca hoțul, așa cum pleca întotdeauna, a luat-o – probabil din greșeală – înspre corturi și a văzut-o pe ea dormind.

\n

Ea stătea în fața cortului pe un șezlong, dezvelită până la coapse, cu o bluză albă prin care el putuse zări sfârcurile ușor deranjate de răcoare.

\n

Zâmbea în somn.

\n

Era ireal de frumoasă.

\n

Și-așa cum zâmbise atunci i-a rămas ea în cap.

\n

Picioarele lui au continuat să meargă mai departe dar inima lui se oprise în loc.

\n

A plecat de-acolo, s-a întâlnit cu noi la Mocea, am mâncat un suc și-am fumat 15 țigări până a început lumea să umble prin stațiune…

\n

El a continuat să facă ce știa mai bine, să agațe și să dispară.

\n

Dar – așa cum te și aștepți și tu, cel care citește – gândul îi tot aluneca la ea. Lucru ciudat pentru el.

\n

După vreo trei sau patru zile a venit iar la noi, eram chiar la baza Stegulețelor de pe plajă. Era varză.

\n

Ne-a povestit de fată și ne-a spus că n-o mai găsește, să-i dăm o mână de ajutor s-o caute.

\n

Unul dintre ai noștri a văzut-o după nici treizeci de minute, era cu mama ei pe plajă, a recunoscut-o după pata de pe umăr în formă de inimă de care ne spusese al nostru.

\n

Unul dintre ai noștri a văzut-o, dar a ajuns la concluzia că nu avea cum să fie ea și-atunci n-a spus nimic pe loc.

\n

Pentru că fata era oarbă.

\n

Oarbă, cu baston alb și însoțitor, cu mișcări mai ciudate ale capului și o expresie dureros de tristă săpată pe față.

\n

De-abia seara, la masă, a povestit de ea. Al nostru la început n-a crezut, apoi a început să tremure și a plecat.

\n

A doua zi l-am văzut pe plajă, căutând din ochi. Căutând-o, am bănuit, și-apoi au început miștourile.

\n

A întâlnit-o până la urmă. Era ultima ei zi la mare și el a decis, într-un moment de nebunie, să plece și el. Ea era din Ploiești, a mers cu trenul până la Ploiești, le-a făcut să râdă non-stop pe ea și pe mama ei, acolo s-au despărțit.

\n

Dar acum avea numărul ei de telefon.

\n

Apoi, încet-încet, a început să-și petreacă toate week-end-urile la Ploiești.

\n

În iarnă a venit prima oară cu ea în București.

\n

Miștourile au reizbucnit, mai puternice ca niciodată. Pe el nu l-a interesat, a prezentat-o tuturor, erau atât de îndrăgostiți… tocilarul golan și fata oarbă… că până la urmă și niște puști tâmpiți și puși pe caterincă proastă înțelegeau că nu e de făcut mișto.

\n

Plus că era ireal de frumoasă.

\n

În vara următoare au făcut nunta.

\n

N-am fost invitat, eram prea mic, făceam parte din gașca de mucoși.

\n

S-au mutat în alt cartier și nu ne-am mai văzut decât accidental. Așa am aflat, de la ea, că ea suferea de o boală, că nu se născuse oarbă, și că boala o orbise.

\n

Așa am aflat, de la el, că ea nu voia copii. Pentru că, spunea ea, nu suporta gândul că nu-și va putea privi copiii niciodată.

\n

…

\n

M-am întâlnit din nou cu ei după vreo doi ani. Ea născuse, plimbau copilul prin Cișmigiu. N-am putut să stau de vorbă prea mult cu ei pentru că filmam, am văzut în fugă că el era incredibil de fericit, și că ea… ea era incredibil de nefericită. El tot pupa copilul, un băiețel grăsuț… ea ținea capul întors, ca și cum voia să privească în altă parte.

\n

…

\n

M-a sunat unul dintre prieteni, după alte șase luni. Mă chema la înmormântare. Ea se sinucisese…

\n

…

\n

Nu l-am mai văzut pe el de-atunci, din Cismigiu. Eram plecat când era înmormântarea, apoi el a dispărut, auzisem că s-a mutat cu tot cu băiețel din București, că lăsase tot și-și făcuse o pensiune.

\n

…

\n

Ieri m-a sunat insistent un număr din Austria dar n-am apucat să răspund decât târziu…

\n

Era el. Ștefan. Copilul lor, al lui și-al ei, a moștenit boala mamei lui și acum, la 16 ani, a început să orbească.

\n

Ștefan era cu el în Austria, la un tratament, simțea nevoia să vorbească cu cineva și-am stat și l-am ascultat.

\n

Am plâns cu el în telefon, dar el nu știe, i-am spus că sunt răcit.

\n

I-am zis că o să scriu pe blog despre ea.

\n

Scrie, mi-a zis, să știe toți ai mei de viața mea. Ploaie de lacrimi.

\n

…

\n

Înainte să faci o dramă din nimicurile ce ți se întâmplă ție azi, încearcă să vezi dacă nu ești cumva prea bine ca să-ți declari nefericirea.

\n

\n

SONY SLT-A99V | 35mm F2.8 1/50 ISO1000

\n", "protected": false }