Subiectul nu e vreo dramă. Nu e scris ca să se plângă cineva.
\nCi doar pentru a ști că nu ești singurul. Sau singura.
\nȘi ca să știi că nu e ceva din care să nu poți ieși.
\nDă-i un <play>, zic.
Dezamăgirea vine, când vine... și n-ai cum să te lupți cu ea.
\nȘi nici să te aperi de ea trăind fără așteptări.
\nȘi, cum faci?
Te observi. Te cunoști. Te aștepți.
\nNu te supraevaluezi.
\nÎți dai voie să greșești.
\nȘi când ți se greșește, când ești spart în bucăți multe și sărate… te aduni, te lipești la loc și te faci mișto.
Îți dau un sfat simplu, chiar dacă nu sunt bătrân: dă-ți voie să fii dezamăgit.
\nȘi nu te condamna pe tine pentru că cineva a putut să te dezamăgească.
\nN-ai cum să trăiești viața asta în defensivă, ar fi păcat.
\nMergi în viață, aruncă-te în relații, trăiește.
\nȘi asumă-ți.
Și nu-l condamna nici pe el sau pe ea pentru că te-a dezamăgit: atât a putut, atât a simțit, atât a reușit.
\nTe superi pe un câine că nu poate să zboare?
\nSau pe o pasăre că nu poate să sape tuneluri?
\nNu.
\nAtunci cum să te superi pe un om că este egoist sau nesimțitor?
Treci prin experiența asta, deși dureroasă, cu fruntea sus.
\nCicatricile pe un soldat sunt dovada faptului că nu s-a ascuns.
\nCicatricile de pe sufletul tău sunt dovada faptului că nu ți-a fost frică, că ai avut încredere, că ai simțit.
Lasă dezamăgirea să te spargă în bucăți mici, mici și sărate.
\nȘi-apoi, cu răbdare și înțelegere, adună-te înapoi și fă-te mișto.
\n