[ca sa plecam de la niste premise clare, nu sunt actor. Nici macar aspirant. Sunt doar un diletant. Si vorbesc acum din pozitia consumatorului de filme, nu a vreunui specialist avizat]
\nCa actor, intotdeauna mi s-a parut aiurea ca dupa un rol de succes vei ramane cu personajul respectiv lipit de frunte. Da, sunt actori mari care au trecut de pragul asta, il “accepti” ca veridic pe John Malkovich in teoretic orice rol joaca. Sau pe
\nDar sunt multi actori care au ramas cu personajele lor de succes lipite ca eticheta. Uite-l pe Ed O’Neil cu al lui Al Bundy, ca sa dau unul dintre cele mai bune exemple. Orice a mai jucat, orice ar face, oamenii il vad, isi aduc aminte de fata aia palie de vanzator de pantofi si… gata! Poate face un rol dramatic sublim, oamenii nu vor vedea vreo sensibilitate ci vor astepta ca la fiecare replica sa spuna vreo tampenie, sau s-o strige tembel pe Peg…
\nE, in timp ce ma uitam la un trailer al unui film – The ugly truth (il pun mai jos), ma gandeam ca ar fi o comedie de vazut dar in timp ce ingurgitam tema si ma gandeam ca sunt sanse mari sa fie un scenariu dragut, mi-a trecut prin cap ceva… si am cautat.
\nAdica, cum o sa ma uit eu si cum o sa-l vad pe Gerald Butler in rolul lui Mike Chadway din The ugly truth, cand o sa-mi aduc aminte tot timpul de el… asa:
\n
O sa-l pot vedea pe Gerald Butler asa?
\n
L.E. Nu e o drama, nu mai fiti asa seriosi, vorbim de niste filme, mie mi s-a parut simpatic ca dupa “This is Spartaaaa!” vine nenea si o da in Hitch…
\n", "protected": false }