Visez la o lume mai frumoasa. Nu stiu daca e ceva egoist sau daca imi doresc asta tocmai din lipsa oricarui egoism… nu ma intreba, aseaza-te aici pe banca si nu ma trezi, stai langa mine da-i [play] la melodie si lasa-ti mintea sa zboare alaturi de a mea. Daca vrei sa stii, daca te intereseaza, daca vrei sa simti o parte din mine… priveste, asa iubesc eu.
\n
\n
Simt ca plutesc undeva deasupra lumii, pe un varf de munte impadurit, vad totul de deasupra si ce vad ma face sa cred ca mi-am gasit zambetul perpetuu. Sunt aici acum, dar mi-aduc aminte prapastii si povarnisuri peste care am trecut cu greu, si mi-a dat putere speranta, mi-a dat putere gandul ca acest varf de munte exista.
\nAcum sunt aici si sper ca vantul sa nu ma doboare, caci stii… vantul e puternic, si sper ca ploaia sa nu ma impinga la vale, sper ca tunetul sa nu ma alunge cu bubuitul lui asurzitor…
Am cautat mult ast’ varf de munte, toti imi spuneau ca nu exista si eu ma incapatanam sa-l caut, multi imi ziceau ca l-au cautat ani in sir si au abandonat speranta multumindu-se cu un delusor lin, altii se ascundeau in spatele fricii de inaltime si refuzau chiar ideea ca omul ar putea ajunge acolo, sus… acolo unde-s eu acum si rad.
\nSunt eu incapatanat sau doar visator… sigur imi este acum ca sunt aici. Si nu cred, nu vreau, nu sper la mai mult. Caci mai mult nu exista.
\nMa uit la mine prin ochii celorlalti si-mi dau seama si mai bine ca sunt fericit. Ma uit la mine prin ochii mintii si stiu ca am mers toata viata pentru a ajunge pe muntele asta, crestetul lumii.
\nE un loc indepartat de orice fel de rautate a lumii, izolat de micimile oamenilor mici, separat prin prapastii fara fund de invidii, protejat de oceane de zgomotul vietii. Un loc spalat de orice rau de soarele care-as vrea sa nu mai apuna. Am visat mult la acest loc. Pentru ca aici erai tu. Si te iubesc.
\n", "protected": false }