Am avut o discutie cu cativa prieteni ieri noapte (eram la santier, tocmai montam o usa la sala) si ne-am ciondanit putin pe tema religiei…
\nEi spuneau ceva de genul “Ba, romanii vorbesc de Cel de Sus doar cand au belele, cand joaca la Loto sau cand trebuie sa le iasa vreo combinatie!“.
\nEvident ca era o generalizare superficiala, caci nu putem vorbi asa de toti, dimpotriva… sunt multi care Il au in suflet si in minte tot timpul.
\nPana la urma insa am ajuns la o chestie pe care am spus-o si au agreat cu totii, de-aia vreau sa o discutam putin si aici: botezarea copiilor.
\nCred ca multi dintre cei maturi ajung sa se distanteze de religie pentru ca, in primul rand, nu si-au ales-o ei. Li s-a dat religia parintilor atunci cand au fost botezati, copii fiind. Nu i-a intrebat nimeni, nu le-a cerut nimeni acordul, s-au trezit la 20 de ani ca sunt adeptii religiei X si… gata!
\nA, ca ar putea de atunci sa devina interesati si sa treaca la o religie pe care o cred mai aproape de sufletul lor… si asta- adevarat dar nu mai e acelasi lucru.
\nSi nu sunt ipocrit, si eu mi-am botezat bucatica de negru atunci cand era mica, si totusi imi staruie intrebarea asta in cap…
\nPentru ca, pana la urma, daca oamenii s-ar boteza la 20 de ani atunci cred ca ar fi mult mai inclinati sa-si tina religia mai aproape de suflet, cat timp si-au ales-o atunci cand aveau discernamant, cand au vrut-o, cand au simtit nevoia. Si da, daca nu ma insel la catolici exista “confirmarea” aceea la 14 ani (nu mai explic, cred ca este evident despre ce-i vorba).
\nE normal sa-i punem unui copil religia noastra fara sa-l intrebam? E ok sa-l facem adeptul unui anumit rit cand inca cel mic nu este capabil sa discearna, sa simta, sa creada intr-un anume Dumnezeu?
\n", "protected": false }