Namiko, cea mică, e ciufulită rău. Cam tot timpul. Și-i intră părul în ochi.
\nAzi am dat drumul lui COD – Cold War și ea se fâțâia pe lângă mine.
\nI-am pus la repezeală o bentiță și mi-am văzut de joc.
Și-a dat bentița jos.
\nEu, cu ochii în joc, i-am pus-o la repezeală la loc.
\nIar și-a dat-o jos.
\nȘi mi-a pus-o mie.
\nRepede-repede, să nu pierd respawn-ul, mi-am dat-o jos, i-am pus-o iar.
\nȘi-a dat-o jos și-a venit iar la mine și nu s-a lăsat până nu mi-a pus-o în cap.
\nȘi a sunat telefonul. Un vecin îmi spune că e la poartă, să ies că mi-a adus ceva.
\nTermin ultimele secunde de joc, sar de pe canapea, înșfac o sticlă de vin în drum și ies.
\nDeschid poarta și văd cum îi leșină omului zâmbetul de pe chip, cu ochii la mine.
\nÎi urez de la mulți ani, îi dau sticla de vin, îmi pune o ulcică în brațe, îmi bâguie ceva cu sănătate, fericire și liniște și o taie cu pași mari.
\nNedumerit, intru în casă amușinând ce era în ulcică.
\nMă vede Andreea:
\n– Spune-mi că nu ai ieșit la poartă cu chiloții mei de dantelă în cap!
\n\nMulțumesc, Namiko!
\n", "protected": false }