Dă-i un [play] și citește, de-ai timp și chef…
\n\nA avut o perioadă în care i-a mers bine. A avut o afacere, a făcut ceva bani, avea o mașină mișto și o casă decentă.
\nAvea o viață frumoasă, prieteni, câteva relații la care a ținut.
\nS-a bucurat de tot ce a primit de la viață așa cum a știut. A zâmbit destul, a alergat cu treabă dar a știut să se și distreze.
\nApoi afacerea a luat-o la vale. N-a mai mers, pur-și-simplu. S-au terminat banii. N-a găsit să se angajeze undeva unde să-i placă. Probabil nici n-a știut să tragă și să-și facă loc.
\nN-a mai ieșit în oraș, prietenii au înțeles că nu mai are chef de ei. De fapt… el se simțea prost că nu mai are bani aproape deloc.
\nA început să se închidă în el. Și să se închidă pe el în casă.
\nS-a despărțit și de fata cu care era, simțea că o ține în loc.
\nApoi s-a dus și casa, a avut niște datorii pe care a ales să le plătească din banii de casă.
\nS-a mutat la mama lui.
\nAu trecut doi ani.
\nDoi ani în care a stat în casă.
\nN-a jucat jocuri pe calculator. Nici pe Facebook n-a stat, că n-are de pus pe wall poze din week-end-uri frumoase și nici selfie-uri simpatice cu iubita lui.
\nPur și simplu a stat în casă.
\nNe-am întâlnit din întâmplare la doctor. Inițial nu l-am recunoscut.
\nSchimbat total, îmbătrânit, consumat.
\nN-am fost prieteni buni înainte, ne știam așa, cumva la a treia mână.
\nȘi nu știu de ce, nu știu cum… s-a pus pe povestit.
\nDintr-o suflare, parcă dintr-o singură frază și-a scos sufletul și l-a pus pe masă.
\nNu ca să se vaite, că n-a fost văicăreală sau smiorcăială.
\nAșa a simțit.
\nNu ca să-mi ceară ajutorul, mi-a spus din capul locului că nu acceptă niciun ajutor.
\nAșa a vrut.
\nȘi-l ascultam și mă gândeam cum viața, așa cum o cunoaștem noi, se poate fractura în orice secundă.
\nDin varii motive – și nu multe țin de noi – tot ce facem, ce știm și ce ni se întâmplă se poate schimba radical.
\nMomentul ăla în care, oricât am fi de puternici, oricât de tari ne-am ține, totul se năruie.
\nDa, da, știu… e lumea celor puternici. Cei slabi sunt lăsați în urmă…
\nDa, da, știu, nu e momentul să ne smiorcăim, dacă vrem să ne meargă trebuie să îndreptăm spatele și să mergem mai departe cu pași mari.
\nȘi dacă la un moment dat nu mai putem? Dacă… dacă obosim, pur și simplu?
\nNu scriu asta pentru un sfat. Nici ca să-l plângem pe om, el e primul care spune că este primul vinovat pentru ce trăiește acum.
\nAm scris… așa, să ne gândim puțin și la noi, nu numai la ce avem sau ce facem…
\n\n", "protected": false }