Da-i play si citeste, poate simti…
\n
\n
\n
\n
\n
La sfarsit de zi, epuizat, stors ca o punga de lapte golita de continut… stiu, tembela asemanare.
N-am mai putut sa conduc, prietenul Levi m-a adus acasa in timp ce mi se invalmaseau in cap tembele ganduri, impresii despre viata, trairi de-ale mele sau imprumutate, franturi de viata suprinse la stop, faramite de discutii de ieri, imagini de la flahshmob-ul pentru Teo Peter tot de ieri, evenimentul pe care l-am prezentat aseara…
La un moment dat s-au estompat toate, s-a facut liniste si penumbra, valurile s-au linistit. M-am trezit singur pe o mare linistita, fara sa vad tarmul si am zambit.
M-am nascut iubind oamenii, iubind lumea asta, am imbratisat universul asta si mi l-am asumat. Si crescand, maturizandu-ma, “imbatranind”, toata dragostea asta pentru oameni a fost zgariata, lovita, izbita, sifonata de fel de fel de alte suflete.
Si cu toate astea, in momentul asta pot spune ca imi iubesc in continuare viata, imbratisez in continuare oamenii, mangai obraji pe care curg lacrimi, zambesc din toata inima moacelor care ma privesc.
Si la sfarsitul ultimei zile din viata traita pana acum ma fac mic in fata trecutului si promit zile si mai frumoase.
Simt ca nu va intelege nimeni ce tocmai am scris, nici nu cred ca poate fi inteles ceva… luati-o ca pe un derapaj al unui om care in seara asta se simte singur…
\n\n", "protected": false }